“Ăsta e stilul lui/ei”
”Nu pierde din vedere ce şi cine eşti şi fă totdeauna numai ceea ce se potriveşte cu personalitatea ta”( Ioan Slavici)
Aud, destul de des, expresii, precum: „ăsta este stilul ei”, sau „de când îl cunosc, are același stil lăudăros”, sau „mereu, se comportă în același stil, cu ceilalți”, sau „stilul ei se reflectă în tot”. Ei bine, aceste expresii, ce fac referire la stilul fiecarei persoane, includ evidența ca principiu ce stă la baza manifestării stilului personal. Adică, este, cumva, evident ca persoana în discuție să își manifeste stilul în acel mod și nu în altul. În încercarea de a da o notă mai concretă stilului personal, am decis să vă invit la o scurtă introspecție.
Fiind observat de către cei din jur, stilul personal se referă la un tipar, un mod, oarecum, constant al persoanei de a se raporta la realitate, prin: ținută, vestimentație, atitudini, opinii și comportamente. Acest stil se poate observa prin felul unei persoane: de a se îmbrăca; de a comunica verbal, nonvebal (mișcarile capului, contactul vizual, direcția privirii, zâmbetul, privirea, gesturile mâinilor ) și paraverbal (intonație, ritmul vorbirii, accentuări ale cuvintelor, viteza cu care vorbește, claritatea și volumul vocii); de a-și exprima gândurile și emoțiile; de a acționa și reacționa; de a-și alege prietenii și modul de petrecere a timpului liber; de a relaționa cu cei din jur; de a gestiona stresul resimțit; de a aborda disensiunile și conflictele etc. În cea mai mare măsură, stilul personal este strâns legat de interacțiunea cu ceilalți, omul fiind o ființă socială.
De cele mai multe ori, stilul personal reflectă personalitatea celui în cauză. Spre exemplu, stilul deschis de comunicare cu cei din jur reflectă extraversia și atrage instantaneu simpatie și suport din partea celorlalți, spre deosebire de stilul mai rezervat, retras ce reflectă tendința către introversie. Sau, tendința constantă de a atribui cauzele unor nereușite personale numai propriei persoane, sau numai altora, dezvăluie unele trăsături de personalitate legate de atribuirea realizărilor și a eșecurilor personale ce nu lipsesc din viața noastră. Mai precis, reflectă așa numitul loc al controlului personal, care este intern (în primul caz) sau extern (în cel de-al doilea caz), parte a stilului personal și implicit a personalității. Uneori, stilul activ al unei persoane de a se implica în activitățile cotidiene, proiectele, relațiile cu ceilalți etc. versus stilul mai relaxat, lent și oarecum pasiv al alteia poate conduce, uneori, la apariția unor neînțelegeri legate de motivația sau implicarea persoanelor ce au aceste stiluri personale, deși eforturile depuse de ele și rezultatele obținute pot fi similare.
Deși stilul de relaționare este expresia manifestării trăsăturilor de personalitate, mai sunt și situații când stilul personal nu se reflectă în felul cum se raportează persoana la acea situație specifică, datorită unor limite impuse, mai mult sau mai puțin obiective. Motiv pentru care afirmația „e stilul ei/al lui”, poate să nu se verifice, întotdeauna. De exemplu, o persoană poate afirma despre o alta că “el nu are nicio vină, asta e situația”, sau că „S-a întâmplat asta, datorită felului ei de-a fi”. Ei bine, această analiză bazată pe extreme nu este, în totalitate, corectă.
O caracteristică a stilului personal este faptul că acesta este influențat de mediu, fiind într-o dinamică continuă. Astfel, formarea acestuia începe în perioada copilăriei, sub influența persoanelor semnificative din familia/viața persoanei: părinți, bunici, persoane de îngrijire, prin: observație, învățare și imitarea lor (așa cum evidențiază teoriile învățării sociale). Pe parcursul dezvoltării persoanei, apar influențe care completează procesul formării stilului personal și îl modelează, precum: cea a educației școlare (grădiniță, școală, liceu etc.); cea a mediului social în care trăiește; cea a experiențelor acumulate din viața sa; cea a mass-mediei, precum și a culturii din care face persoana.
Iată câteva componente importante ce definesc stilul personal:
- Modurile persoanei de a iniția, dezvolta și menține relațiile. Au la bază o serie de motivații personale, precum: teama de singuratate, neîncrederea în sine sau în alții, sau, dimpotrivă, încrederea excesivă în propria persoană și/sau în alții, impulsivitatea, dorința de relații de un anumit tip etc. Odată, o persoană mi-a cerut o sugestie, în ceea ce privește motivul pentru care sora sa își „cumpăra, dintotdeauna, relațiile ei de prietenie”, cheltuind mult, pentru a face, des, cadouri prietenilor ei, stil pe care aceasta îl derula în mai toate relațiile ei, încă de mică. Întrebată fiind, din ce motiv proceda astfel, persoana în cauză răspundea că “dacă nu ar proceda astfel, relațiile ei s-ar strica și ar rămâne singură”.
- Modul de implicare în relație. O implicare formală presupune o preferință pentru un mod de comunicare formal, poate și o doză de conservatorism, dar și o oarecare precauție în a dezvolta relația respectivă. O implicare informală presupune: sociabilitate, dorința de a oferi și/sau primi căldură emoțională, preferința pentru familiaritate în relații, dorința de sprijin material sau afectiv etc. O implicare unilaterală în relație, prin comparație cu una reciprocă, dezechilibrează relația, mai devreme sau mai târziu, generând o oarecare frustrare pentru persoana care se implică mai mult.
- Gradul de implicare în relații. O implicare superficială se poate manifesta prin discuții lejere, lipsite de profunzime, ce evită anumite subiecte de discuție și/sau prin acțiuni comune ce nu presupun o cunoaștere reciprocă mai bună între persoanele respective. Expresia “am foarte mulți prieteni” poate reflecta un stil de relaționare bazat pe un grad de implicare și profunzime mai reduse în relații, dar și o oarecare precauție izvorâtă din neîncredere în ceilalți, sau dintr-un grad de teamă de apropiere sufletească, ca efect al unei dezamăgiri trecute etc. O implicare profundă în relație relevă atât dorința persoanei de conexiune, de împărtășire a ideilor, a emoțiilor și/sau a opiniilor personale cu cealaltă persoană cât și simpatie, admirație față de acea persoană etc.
- Constanța atitudinilor în relații. Dincolo de dorința unei persoane de a aprofunda, sau nu, o relație, atitudinile și comportamentele persoanei vorbesc despre stilul său relațional. O persoană cu o atitudine constant excesiv de politicoasă sau nepoliticoasă, față de o alta, sau față de grupul de colegi sau prieteni din care face parte, poate indica: un oarecare interes, o lipsă de autenticitate și/sau prezența unor mecanisme psihologice de apărare împotriva stresului sau a unei presiuni sau anxietăți resimțite, mai mult sau mai puțin conștientizate.
- Dominanța relației poate fi de natură: cognitivă, afectivă, de comunicare, de manipulare, de influență sau de exploatare, în funcție de intențiile partenerilor de relație. De exemplu, o tendință împărtășită către cunoaștere amprentează relația cu comunicarea și împărtășirea de informații, legate de domeniile de interes ale partenerilor de relație și astfel relația are o dominanță cognitivă. O dorință de împărtășire a emoțiilor, gândurilor, intențiilor și aspirațiilor conduce către o relație de tip dominant afectivă. Dacă în cadrul relației se manifestă, în mare parte, schimbul de informații, cunoștințe, emoții resimțite, atunci relația are o dominanță de comunicare. Intențiile (conștientizate sau nu) către manipulare, influență sau exploatare conduc la alegerea relațiilor orientate, strict, către aceste scopuri, implicând comportamente specifice acestor intenții.
Concluzionând, o persoană se comportă, în stilul său, în mare parte, expresie a personalității sale. Însă, în funcție de situație și de motivația sa, încercând să aibă succes și/sau să se simtă bine, în compania celorlalți, persoana poate da curs unui stil ce îi este, mai mult sau mai puțin, caracteristic. Drept pentru care, a eticheta stilul unei persoane, în urma unui anumit comportament, nu este relevant. Putem să ne exprimăm părerea, în acest sens, numai după ce am observat mai multe atitudini și comportamente ale persoanei, în situații diferite, de-a lungul timpului…
Dacă se dorește, stilul personal poate fi schimbat, în acele aspecte conștientizate, care conduc la apariția de: emoții negative, neînțelegeri, tensiuni, conflicte sau la relații mai puțin frumoase și autentice cu cei din jur.
Bibliografie:
Cristea, D. (2013). Tratat de psihologie socială, vol. 1, București, Editura Renaissance
Sursă imagine: pixabay.com
Cristina Mandreș
Psiholog
Comentariile dumneavoastră sunt importante, așa că, dacă doriți să le faceți, vă rog să le formulaţi într-o manieră politicoasă şi decentă, evitându-le pe cele în afara subiectului.