Ghid de parenting. Adolescența.
“Copiii sunt răspunsul la toate problemele tale și problema tuturor răspunsurilor tale” (Confucius)
Nevoile ne ghidează, în bună măsură, atitudinile și ne motivează comportamentele, în majoritatea situațiilor. Pe unele nevoi le recunoaștem, pe altele, mai puțin. Autocunoașterea ne ajută să ne cunoaștem personalitatea, inclusiv nevoile noastre, iar cunoașterea celuilalt, inclusiv a nevoilor sale, într-o relație de orice fel, este un pas important în direcția unei bune relații cu persoana respectivă.
Și în relațiile dintre părinți și copii cunoașterea nevoilor copiilor este esențială. Adolescența este o perioadă controversată, în care adolescenții se mai simt, încă, copii, dar tind să fie adulți. Este o perioadă în care ei manifestă, des, stări de tensiune și nemulțumiri legate de: propria persoană, de ceilalți, de propriul aspect fizic, de realizările lor etc. Tot acum apar și/sau se acentuează o serie de disensiuni și conflicte cu părinții, frații/surorile, prietenii și profesorii lor. Supuși, aproape continuu, presiunilor puse de părinți, școală, societate și de grupul lor de prieteni, presiuni ce presupun, uneori, abordări și atitudini în direcții opuse și pe fondul transformărilor hormonale ce apar începând cu vârsta pubertății, adolescenții se comportă, uneori, imprevizibil și chiar riscant pentru viața și starea lor de sănătate.
În scopul înțelegerii unor atitudini și comportamente ale adolescenților, premisă a unei bune relații părinți-adolescenți, prezint câteva nevoi esențiale ale adolescenților ce stau la baza manifestării acestora:
– Nevoia de autonomie și independență. În căutarea propriei identități, adolescenții au nevoie să se distanțeze de părinții lor sau de persoanele care i-au crescut și care au avut grijă de ei. Astfel, ei manifestă, de multe ori, comportamente opoziționiste, rebele, stângace, provocatoare și chiar agresive, în încercarea lor de a se desprinde de mediul familial protector, sigur și stabil. Cu atât mai mult, cu cât membrii familiei continuă să-i considere, în continuare, tot copii. Scopul acestor comportamente este acela de a-și dovedi lor înșiși că pot întreprinde ceva singuri, fără ajutor din partea nimănui. Părinții pot considera că adolescenții lor procedează astfel dintr-o oarecare lipsă de respect față de ei și față de eforturile lor, făcute în direcția asigurării unui trai bun și al unei bune educații, dar și din insuficientă experiență de viață. Din păcate, iau naștere neînțelegeri și/sau conflicte, cu atât mai mult cu cât părinții, uneori, nu cedează în încercarea lor de a-i convinge pe adolescenți să țină cont de sfaturile lor izvorâte din experiență, căci și ei „au trecut prin aceleași momente și știu mai bine decât ei ce e mai bine de făcut”. Dar, adolescenții au impresia că nimeni nu i-ar putea înțelege, că ei trăiesc, cumva, situații unice, pe care părinții lor nu le-au trăit, deci nu ar avea cum să le înțeleagă, căci „sunt alte vremuri care nu se mai potrivesc cu acelea de demult”, trăite de părinții lor. În astfel de momente, pot să apară replici neplăcute de genul: „cât timp locuiești în casa noastră, faci așa cum spunem noi, altfel îți iei lucrurile și pleci unde vrei”, ceea ce ar putea duce la o ruptură în relația dintre părinți și adolescenți, cu urmări nefericite, precum: consumul de alcool, droguri, fumatul, fuga de acasă, lipsa motivației pentru școală, lansarea în relații și alte activități nepotrivite etc. Adolescenții pot să nu se mai simtă, astfel, protejați și încurajați de către părinți, iar nevoile lor de siguranță, suport fizic și emoțional și de afecțiune (mai degrabă, neconștientizate) pot rămâne nesatisfăcute și pot conduce la unele blocaje în dezvoltarea lor viitoare echilibrată.
– Nevoia de apartenență la un grup. „Găștile” îndeplinesc rolul de suport emoțional, de multe ori, în detrimentul relațiilor cu părinții și cu persoanele care au grijă de ei și sunt esențiale pentru starea de bine a adolescenților. Adolescenții fac eforturi continue, pentru a fi acceptați de gașca sau grupul din care fac parte și trăiesc adevărate drame dacă sunt ironizați, ridiculizați sau respinși de cei din grup, din diverse motive. Trăirea acestor drame poate duce și la apariția unor sentimente de inferioritate. Prioritatea lor o reprezintă relațiile cu cei de-o seamă din grupul lor, în cadrul cărora au nevoie să se simtă apreciați, plăcuți și simpatizați de ceilalți. O ceartă cu o persoană, sau mai multe, din grup poate provoca o stare intensă de tristețe și dezamăgire ce poate dura o vreme și poate avea efecte negative asupra relațiilor și celorlalte activități în care adolescentul este implicat, precum: școala, petrecerea timpului liber etc. De exemplu, o interdicție din partea părinților de a participa la o aniversare sau alt eveniment cu cei din grupul său poate duce la o exacerbare a sentimentului de inadecvare pe care-l simte, uneori, adolescentul în cadrul grupului său și în afara acestuia, cu posibile rezultate nefavorabile.
– Nevoia de afirmare. Adolescenții caută să își creeze identitatea profesională și propriul sine. Fac alegeri și iau decizii, în acest sens, aflându-se în plină criză de identitate, alegeri care nu sunt, întotdeauna, pe placul părinților. Aceștia își manifestă dezaprobarea, în mod sonor, față de unele decizii și comportamente, fără a realiza că le transmit indirect, un mesaj greșit adolescenților, acela că nu sunt suficient de pregătiți, inspirați, experimentați (adolescenții interpretând că nu ar fi suficient de “buni” sau „inteligenți”) să facă propriile alegeri. Se poate ajunge, ușor, la diminuarea încrederii în sine și a nivelului stimei de sine, ambele destul de fragilizate în această perioadă a adolescenței. Cu atât mai mult, cu cât părinții au tendința să generalizeze, uneori, anumite greșeli ale adolescenților, cu urmări nefavorabile. La urma urmei, toți greșim și greșelile pot deveni surse valoroase de învățare, dacă avem deschiderea să le acceptăm și analizăm…
În construirea sinelui de viitor adult, adolescenții caută, deseori, să înțeleagă semnificația anumitor experiențe trăite, fără să le împărtășească părinților: temerile, gândurile și emoțiile lor. Ei devin, uneori, aroganți și se retrag sau se izolează de părinți, care interpretează, din nou, acest comportament ca o dovadă de lipsă de iubire și/sau respect față de ei.
Deși nu este ușor, totuși, ar fi de dorit ca părinții să înțeleagă că relația cu copiii lor adolescenți este în proces de transformare către relația de tip adult-adult, între egali și că acest lucru nu va diminua sentimentele pe care le au unii față de alții, respectul reciproc, recunoștința și alte sentimente frumoase pe care adolescenții le simt pentru părinții lor. Astfel, părinții se pot poziționa diferit în cadrul relației, ceea ce ar duce la o detensionare și relaxare a relației și construirea pe baze noi și mai potrivite a relației, cu accent pe creșterea și menținerea stimei de sine a adolescenților.
Stima de sine se formează încă din copilărie, iar părinții și persoanele care îi ingrijesc pe copii și adolescenți au un rol important în acest sens, fiind modele pentru copiii lor. Persoanele cu stima înaltă de sine se simt bine cu ele însele și derulând relații cu ceilalți, pe care îi tratează cu respect și considerație, ceea ce duce, deseori, la reciprocitate în felul de a fi tratați.
În perioada preadolescenței și adolescenței, psihologul și scriitorul Carl E. Pickhard susține că au loc două scăderi în stima de sine, prima la vârsta de 9-13 ani, iar a doua, la vârsta de 18-23 de ani.
Prima dintre aceasta se petrece odată cu renunțarea la unele interese, actvități și relații, cumva, prea copilărești pentru a mai fi menținute, jucării, obiecte, pasiuni din copilărie și de distanțarea de bunici. Toate acestea creează o stare de tristețe, dar sunt necesare pentru creșterea și dezvoltarea viitorului adolescent.
A doua se petrece în anii de final ai adolescenței, când adolescenții constată că nu sunt suficient de pregătiți să se confrunte cu realitatea. În special, cu acea parte a realității ce include independența și autonomia mult dorite, incluzând dezavantajele pe care le aduc statutul de a fi independenți, precum: asigurarea unui venit, traiul singur, autogospodărire, responsabilitate a propriilor alegeri și decizii etc. Atunci pot apărea frustrări, sentimente de inutilitate, de neajutorare, lipsă de speranță, lipsă de scop, descurajare sau chiar blocaje în dezvoltarea naturală, echilibrată.
– Nevoia de alegere a unei profesii. Profesia influențează viitorul și nu poate fi lăsată „la voia întâmplării”. Astfel, animați de cele mai bune intenții pentru fiii și fiicele lor, părinții pot alege, uneori, domenii de studiu care nu li se potrivesc prea bine acestora și direcționează resursele și eforturile lor și ale adolescenților în acele domenii, cu implicații viitoare mai puțin favorabile pentru aceștia. Un proces de consiliere în carieră, apelând la un psiholog specializat, ar reprezenta o soluție eficientă, în acest caz.
Așa cum trecerea de la copilărie la adolescență presupune o serie de transformări dureroase pentru adolescenți, în scopul unei bune înțelegeri între părinți și adolescenți, ar fi foarte bine ca părinții, la rândul lor, să renunțe la anumite conduite, precum:
- Să afle orice informație legată de copiii lor adolescenți, în scopul de a le veni în ajutor atunci când consideră ei că ar fi cazul. Acest comportament este interpretat a fi intruziv și îi îndepărtează pe adolescenți;
- Să refuze detașarea treptată a copiilor lor adolescenți de ei, permițându-le să se afirme, să-și creeze o identitate de viitor adult, cu tot ce presupune aceasta (traiul singur, prietenii, relații de cuplu, alegeri profesionale etc.);
- Să caute, permanent, compania fiilor și fiicelor lor, nefiind încântați că aceștia petrec mai mult timp cu cei de-o seamă sau că aleg traiul singuri, după vârsta de 18-20 de ani;
- Să continue să îi controleze pe adolescenți, în alegerile lor, precum: parcursul profesional, partenerul de cuplu, prietenii, petrecerea timpului liber etc. Desigur, discuțiile calme vizând aceste domenii sunt binevenite și preferabile oricăror impuneri;
- Să continue să deruleze un stil autoritar (dacă a fost folosit pană atunci) în relaționarea cu adolescenții;
- Să se angajeze în comunicarea cu adolescenții într-o manieră critică, neacceptând dezacordurile și diferențele de opinii, credințe etc.
Pentru ca tranziția de la adolescență la stadiul de viitori adulți ai adolescenților să fie mai ușoară, atât pentru aceștia cât și pentru părinții lor, fără să apară elemente care să deterioreze comunicarea și relația între aceștia, ar fi de dorit ca, în această perioadă, părinții să încerce să elimine toate conduitele menționate anterior, să-și exerseze, cât mai mult, răbdarea și flexibilitatea și să continue să aibă încredere în copiii lor…
Bibliografie:
Pickhardt, C. (2013). Surviving Your Child’s Adolescence: How to Understand, and Even Enjoy, the Rocky Road to Independence. John Wiley & Sons.
Sursă imagine: pixabay.com
Cristina Mandreș
Psiholog
Comentariile dumneavoastră sunt importante, așa că, dacă doriți să le faceți, vă rog să le formulaţi într-o manieră politicoasă şi decentă, evitându-le pe cele în afara subiectului.