Între socializare și sociabilitate
”Drumul care ne depărtează de lume ne depărtează și de noi înșine” (Octavian Paler)
Atitudinile, emoțiile, convingerile, motivațiile și comportamentele noastre pot fi analizate, complet și pertinent, numai în contextul relațiilor noastre cu ceilalți, prin actul socializării, altfel, analiza ar fi pur teoretică, lipsindu-i aspectul practic care confirmă teoria. Mă duc cu gândul la unele experimente de laborator, în care sunt create condiții specifice de producere a unui fenomen (astfel încât alți factori externi să nu altereze modul de producere al fenomenului respectiv), iar în afara laboratorului, lucrurile se petrec complet diferit, tocmai din cauza influenței factorilor externi. O serie de experimente în fizică subliniază, chiar, influențarea rezultatelor unor acțiuni de către simpla prezență, tăcută, a unui observator extern.
Fiind întrebați cum ar proceda în anumite situații, oamenii răspund într-un anumit fel, fiind convinși de veridicitatea celor afirmate, dar, odată ce se află în situația respectivă, uneori, ei procedează altfel decât au crezut și au spus că o vor face, în urmă cu ceva vreme. Incompatibilitatea spuselor lor cu acțiunile lor ulterioare se poate datora, în mare măsură, influenței altor persoane în contextul respectiv. Sunt de părere că opiniile, convingerile, atitudinile și comportamentele noastre sunt interconectate și interdependente. De aici, rezultă un adevăr: contextele sociale sunt esențiale în analiza acțiunilor noastre de orice fel. De altfel, psihologul Erich Fromm afirma că “omul este, în primul rând, o ființă socială și psihologia individuală este, în mod fundamental, psihologie socială”.
Sociabilitatea este tendința noastră înnăscută de a căuta să formăm relații cu cei din jur. Anumiți factori influențează inițierea și dezvoltarea relațiilor interpersonale. Aceștia sunt: atractivitatea fizică, similaritatea trăsăturilor fizice și/sau psihologice, complementaritatea, interesele comune, proximitatea (alegeri făcute, în funcție de distanța dintre persoane) etc.
Nevoile specific umane, descrise de psihologul Abraham Maslow, sunt: cele de bază sau de supraviețuire (de asigurare de hrană și adăpost); cele de securitate și protecție (echilibru emoțional, evitarea diverselor primejdii, menținerea unor condiții de viață); cele sociale (de afiliere și apartenență la unul sau mai multe grupuri de colegi, prieteni, de adeziune la regulile nescrise ale grupului, de identificare cu persoane percepute ca fiind puternice, valorizate și respectate); cele de apreciere, prestigiu și recunoaștere a meritelor și sau a realizărilor personale; cele de autorealizare (legate de depășirea propriului potențial, în a realiza un obiectiv măreț, dificil, complex, într-un domeniu ales); cele cognitive (legate de necesitatea de a descoperi, de a cunoaște cât mai mult și mai profund un anumit domeniu, sau lumea, în general, de a inova sau inventa și cele estetice (legate de obținerea armoniei și a echilibrului în domeniile de interes ale fiecărei persoane).
Sociabilitatea conduce, în primii ani de viață, în copilărie, la realizarea nevoilor de bază. Pe măsura maturizării, prin socializare, se satisfac nevoile de securitate sau protecție și nevoile sociale. Satisfacerea tuturor acestor nevoi este importantă pentru dezvoltarea noastră psihică echilibrată.
Oamenii, fiind diferiți, au motivații diferite și niveluri diferite ale persistenței acestor nevoi și implicit a gradului lor de sociabilitate, ceea ce duce la niveluri diferite de socializare. Ne imaginăm nemulțumirea unei persoane mai puțin sociabile care relaționează, mai mult decât și-ar dori, pentru că partenerul său de cuplu este o persoană foarte sociabilă, sau invers.
Legat de satisfacerea nevoilor de apreciere, unele persoane care simt că nu și-au satisfăcut suficient aceste nevoi dau curs sociabilității lor, implicându-se, în mod activ, în relații și povestindu-le celorlalți o serie de lucruri și aspecte personale favorabile, inclusiv succesele și realizările lor, de care sunt mândri.
În ce privește satisfacerea nevoilor de autorealizare sau de autoactualizare, mă gândesc la exemplul unui doctorand, a unui specialist sau cercetător în orice domeniu, care, fără discuții de îndrumare, informare și dezbateri cu persoane specializate în aceste domenii, poate să-și îndeplinească obiectivul complex propus ce ține de specializarea sa, dar cu dificultate.
Satisfacerea nevoilor cognitive ar fi dificil de realizat, uneori, chiar imposibil, acționând, numai, de unul singur. Împărtășirea de informații între persoane animate de satisfacerea acestui tip de nevoi este esențială, iar colaborarea cu ceilalți face acest lucru posibil, fiind un comportament ce are la bază sociabilitatea persoanelor respective.
Pentru satisfacerea nevoilor estetice, este necesară primirea de opinii și păreri, mai mult sau mai puțin încurajatoare, dar constructive, din partea celorlalți, fără de care nu am putea avea o viziune obiectivă completă, de ansamblu… Criticii literari, de artă, teatru, film, modă dau curs sociabilității lor, prin manifestarea opiniilor lor profesionale iar clienții acestor produse, prin deciziile lor de cumpărare.
Numai prin socializare, relaționând cu ceilalți, pot fi duse la îndeplinire toate aceste nevoi umane, menționate mai sus, care, odată satisfăcute, contribuie, semnificativ, la starea noastră de bine. Socializarea este procesul prin care, cu ajutorul comunicării, ne formăm un sistem de relații de colegialitate, prietenie, colaborare, cuplu, etc. necesare supraviețuirii și funcționării noastre sociale și prin care ne menținem aceste relații.
Totodată, prin socializare, se menține legătura dintre copii, părinți, bunici și chiar străbunici, transmițându-se o parte dintre valori, norme, atitudini, idealuri și comportamente, între generații.
Și mai mult decât atât, prin mecanismul socializării, se dezvoltă personalitatea noastră. Astfel, prin actul socializării, dezvoltăm relații, care au un rol formator în ceea ce privește experiențele de viață care ne maturizează, modelându-ne personalitatea.
Un proces de socializare eficientă presupune un echilibru între a da și a primi, între persoanele care relaționeză, prin comunicarea de informații, cunoștințe, idei, opinii în diverse contexte. Altfel, mai devreme sau mai târziu, vor apărea unele nemulțumiri aferente implicării dezechilibrate a partenerilor relației, ce pot avea ca rezultat afectarea, răcirea sau chiar întreruperea acesteia.
Deși pare un joc de cuvinte, socializarea presupune existența unui anumit grad de sociabilitate, iar sociabilitatea se manifestă doar prin intermediul procesului de socializare. Interdependența celor două aspecte esențiale ale manifestării omului în societate conduce la satisfacerea nevoilor umane, a dorințelor, aspirațiilor, scopurilor propuse, atât de necesare echilibrului psihologic al ființei umane. Cu alte cuvinte, este o necesitate să dăm curs sociabilității noastre, prin socializarea cu cei din jur, dacă ne dorim să fim eficienți în ceea ce facem, să ne simțim bine, să primim feedback, să progresăm în activitățile propuse și să evoluăm, în ansamblu…
Bibliografie:
Cristea, D. 2013, Tratat de psihologie socială, vol. I, Editura Renaissance, București
Sursă imagine: pixabay.com
Cristina Mandreș
Psiholog
Comentariile dumneavoastră sunt importante, așa că, dacă doriți să le faceți, vă rog să le formulaţi într-o manieră politicoasă şi decentă, evitându-le pe cele în afara subiectului.