Invitație către autocunoaștere
”Menirea vieţii tale e să te cauţi pe tine însuţi”(Mihai Eminescu)
În pronaosul Oracolului din Delphi, templu care a reprezentat, pentru sute de ani, unul din punctele centrale ale religiei grecești, a fost descoperit înscris dictonul: „Cunoaște-te pe tine însuți”. Deși a trecut atât de mult timp de la descoperirea înscrisului respectiv, autocunoașterea nu a reprezentat, până în ultimii ani, o temă esențială de studiu și analiză, nici măcar în psihologie. Și nici alte însușiri sau acțiuni importante ale sinelui, precum: imaginea de sine, stima de sine, credințele sinelui, autocontrolul, concepțiile de sine, conștiința de sine etc. În present, autocunoașterea a devenit un subiect de larg interes, de care tot mai multe persoane sunt interesate, intuind avantajele, de netăgăduit, ale acesteia…
Autocunoașterea este strâns legată de propriile vederi/opinii ale sinelui, de forța interioară, de autocontrol, de procesul de decizie personală și de reponsabilitate, aspect ce ne influențează, mult, comportamentele.
O slabă autocunoaștere are ca efecte: întârzieri sau blocaje în urmărirea propriilor țeluri sau a afirmării de sine, control mai scăzut asupra propriei vieți, decizii mai puțin inspirate sau amânate în luarea lor, implicit o serie de dificultăți relaționale, profesionale și în alte domenii și o responsabilitate redusă, sau chiar neasumarea acesteia în diverse situații de viață. De exemplu, o persoană nu este pe deplin convinsă dacă îi place, cu adevărat, sau nu, să participe la evenimente mondene și totuși dă curs unor astfel de invitații. Dacă este foarte atentă la sine însăși, ea va observa, în timp, dacă participarea sa la astfel de evenimente îi aduce, cu adevărat, bucurie și/sau satisfacție, ce gânduri are și ce emoții simte, când se expune la astfel de contexte sociale. În urma autoobservării atente, în cadrul expunerii la astfel de contexte, persoana va învăța ceva despre valorile sale și despre sine.
Autocunoașterea este legată, în mod semnificativ, de măsura în care oamenii își înțeleg bine: emoțiile, convingerile, motivațiile, comportamentele, atitudinile, valorile, semnificația istoriilor personale, implicarea în relațiile lor sociale, starea proceselor lor psihice (sensibilitatea, percepția, reprezentarea, atenția, gândirea, memoria, imaginația, voința, afectivitatea) etc. Și aceasta are implicații în domeniile: realizărilor profesionale, a celor personale, a relațiilor lor sociale și familiale, domenii care contribuie, în mod esențial, la starea de fericire, în cele din urmă.
În domeniul profesional, o bună autocunoaștere se referă la cunoașterea: aptitudinilor, abilităților, intereselor, aspirațiilor și a întregii personalități. Acest proces de autocunoaștere are ca efecte alegeri inspirate ale: școlilor unde persoana urmează să studieze, a domeniului profesional în care va alege să activeze prin cariera aleasă și se poate concretiza într-o stare de satisfacție profesională, pe parcursul învățării și a exercitării muncii zilnice în domeniul ales. Alegeri profesionale făcute fără a avea la bază o bună autocunoaștere pot conduce, din păcate, la insatisfacții ulterioare legate de slujbe mai puțin potrivite personalității fiecăruia …
De asemenea, în domeniul relațiilor de prietenie sau de cuplu, alegeri mai puțin inspirate ale partenerului/partenerei, ce nu se bazează pe cunoașterea propriilor nevoi, valori, interese, aspirații etc., aspecte relevate de o bună autocunoaștere, pot avea ca rezultat disensiuni, conflicte, insatisfacții în relațiile respective, în timp…
Dat fiind faptul că omul este o ființă bio-psiho-socială, autocunoașterea se produce prin intermediul proceselor sale biologice, psihice dar și a celor sociale în care alege să se implice, ca de exemplu:
- Prin intermediul autoobservării (autopercepției) propriilor senzații și prin introspecție (contactul cu propriul sine, cu emoțiile, gândurile și atitudinile proprii). A fi un bun observator la toate cele menționate facilitează autocunoașterea;
- Prin analiza, conștientizarea și înțelegerea semnificațiilor experiențelor personale cât mai diverse, a amintirilor importante, a atitudinilor și comportamentelor zilnice, dar și prin procesul educațional prin care se cunosc: abilitățile specifice, nivelul de încredere în sine și în ceilalți, perseverența, curajul
- A afla și reflecta la ce experiențe îți creează anumite emoții, sau ce gândești în diverse situații; a-ți recunoaște propriile greșeli; a completa teste de personalitate specifice și/sau a apela la suport specializat sunt acțiuni concrete orientate către cunoașterea de sine;
- Prin completarea unor teste de personalitate, recomandabil, cât mai complexe;
- Prin relaționarea cu ceilalți, în cursul căreia individul îi observă pe cei din jur, se compară cu ei în diverse privințe, pentru a conștientiza ce emoții, calități, abilități, trăsături și valori are și folosind părerile primite de la ceilalți despre sine (în special de la persoanele care îl cunosc bine). Mai mult decât atât, eventualele neînțelegeri și conflicte apărute cu ceilalți pot fi de un real folos în autocunoaștere, dacă acestea sunt abordate constructiv, fără resentimente.
Toate elementele menționate contribuie la realizarea autocunoșterii, dacă nu le ignorăm, le negăm (mecanisme psihologice de apărare a psihicului nostru împotriva frustrărilor, tensiunilor, stresului etc.), sau refuzăm să acceptăm acele aspecte mai puțin plăcute, legate de personalitatea noastră, pe care acestea ni le dezvăluie. A le accepta, în scopul de a ne cunoaște pe noi înșine, cât mai bine, este atitudinea care, pe termen lung, duce la un bun grad de autocunoaștere, cu toate avantajele ulterioare menționate, ce decurg din asta…
Referințe:
Vazire, S., & Wilson, T. D. (Eds.). (2012). Handbook of self-knowledge. Guilford Press.
Sursă imagine: pixabay.com
Cristina Mandreș
Psiholog
Comentariile dumneavoastră sunt importante, așa că, dacă doriți să le faceți, vă rog să le formulaţi într-o manieră politicoasă şi decentă, evitându-le pe cele în afara subiectului.