Matematica și stima de sine?

21/02/2018Parenting4

Am auzit, de-a lungul ultimilor ani, mulți părinți, care s-au plâns că volumul temelor primite de copiii lor, din clasele primare și gimnaziale și nivelul ridicat de dificultate al acestora, în special la matematică, au generat multe momente tensionate în familiile lor, în ce privește relațiile cu copiii lor. Nu mă voi referi la aceste două aspecte foarte controversate și nici la  faptul că media generală obținută la finalul studiilor gimnaziale influențează reușita viitoare la liceul dorit, ca să nu mai amintesc de proba de bacalaureat, deci ar fi dorit ca această medie să fie cât mai mare. Personal, nu am absolut nimic împotriva matematicii; aceasta mi-a plăcut și nu am avut dificultăți în studiul ei. Însă, auzind, atât de des, că există probleme cu studiul acesteia, încă de la clase atât de mici, m-am gândit să-mi exprim opinia.

Mulți părinți reiau studiul matematicii, pentru a le putea explica copiilor lor din clasele primare (începând cu clasa a III-a) și gimnaziale ceea ce aceștia nu înțeleg și pentru a putea lucra, împreună cu ei, temele și exercițiile suplimentare. Acești părinți alocă ore întregi, destul de des, pentru asta. Mai mult decât atât, mai sunt și alte materii de studiu la care copiii mai au nevoie să fie ajutați: fizica, chimia, limba română ș.a. Necesitatea ajutorului oferit copiilor lor este de necontestat. Problema este că, uneori, în cursul lucrului împreună cu copiii lor, mulți dintre părinți, obosiți după desfășurarea activităților lor profesionale și neavând metode pedagogice eficiente (pe bună dreptate), își pierd răbdarea și/sau se enervează, constatând că nu se pot face înțeleși și negăsind căile potrivite de a explica copiilor lor metodele de aplicare a teoremelor și formulelor și principiile de rezolvare a exercițiilor, la nivelul acestora de înțelegere. Astfel, ei ridică tonul la copiii lor, sau folosesc cuvinte mai puțin inspirate, pe care le regretă, mai târziu. Expresii precum: „Este foarte clar, cum nu înțelegi?”, sau „Ți-am explicat de atâtea ori, ce nu pricepi?”, sau „Iar nu știi să-ți faci temele?”, sau „Nu vreau să fac școală, a doua oară” etc., sunt des folosite. Toate aceste expresii nu îi ajută pe copii, ci, dimpotrivă, le întăresc sentimentele de neputință resimțite, oricum, neștiind să rezolve exercițiile. În plus, toată tensiunea acumulată în acele momente, îi pot face pe copii să îi asocieze pe părinți cu niște profesori severi și nedrepți și să înceapă să îi și privească astfel, în timp. Ulterior, se ivesc rezultate nedorite, legate de copii, precum: apariția sentimentului de neajutorare învățată, scăderea drastică a încrederii în sine, dezvoltarea unui sentiment de inferioritate, timiditatea, scăderea stimei de sine, scăderea încrederii în părinții lor sau singurătatea resimțită.

Neajutorarea învăţată este acel sentiment de incapacitate resimțit de copil ce apărea când nu reușește să rezolve exerciții la o anumită materie, de exemplu, iar, ulterior, toate tipurile de exerciții pe care le are de rezolvat la acea materie se asociază cu sentimentul său de incapacitate de a le rezolva.

Stima de sine este atitudinea pe care o avem față de calitățile, abilitățile, trăsăturile și competențele noastre într-o serie de domenii ale vieții, acea valoare pe care ne-o autoatribuim. Este necesar să  sesizăm scăderea nivelului stimei de sine, pentru a acționa, cât mai potrivit, în sensul refacerii nivelului acesteia. O stimă de sine de nivel scăzut poate avea ca efecte următoarele: să resimțim, un timp îndelungat, unele emoții negative (furie, frustrare, rușine, vină), să nu dăm curs unor oportunități, să evităm implicarea noastră într-o serie de activități, concursuri sau diverse competiții, să luăm decizii neinspirate într-o serie de situații, să ne retragem din punct de vedere social, să derulăm relații sociale nesatisfăcătoare pentru noi etc. Din păcate, mai pot apărea și o serie de tulburări psihologice precum: fobiile, anxietatea sau depresia.

Este de netăgăduit că studiul matematicii este foarte necesar, având ca rezultate: dezvoltarea operațiilor gândirii, precum: rațiunea, logica, generalizarea, comparația, abstractizarea, precum și dezvoltarea memoriei și imaginației. Numai că, prin natura sa, matematica este o disciplină mai dificilă față de altele, deoarece presupune concentrarea pe operații abstracte care nu au legatură cu aspectele concrete ale vieții. Așa că, studiul acesteia presupune multă răbdare, atenție și perseverență.

În plus, mai apar și diverse stereotipuri care înrăutățesc situația. Printre acestea, în rândul copiilor și adolescenților am întâlnit, foarte des, următoarea opinie: “Dacă nu ești bun la matematică, ești prost”. Astfel, acei copii și adolescenți cu medii/note mari la matematică sunt considerați “inteligenții clasei”, iar ceilalți care sunt considerați „proști” îi respectă și îi apreciază foarte mult, numai în virtutea acestui fapt. În schimb, cei cu medii și/sau note mai mici la matematică, chiar dacă excelează la celelalte materii, se poziționează inferior și submisiv față de “inteligenții clasei” și pot rămâne, mult timp, cu falsa impresie nefavorabilă asupra inteligenței lor și implicit cu un nivel scăzut al stimei de sine (pentru că ei se compară, continuu, cu ceilalți). De unde reiese responsabilitatea noastră, a tuturor, de a demonta acest stereotip, explicându-le copiilor că a obține rezultate bune la matematică este doar un aspect ce ține de inteligență, nicidecum unicul, existând și alte aspecte ce definesc inteligența.

Dat fiind faptul că, pentru copii și adolescenți este esențială opinia grupului lor de colegi și prieteni, cu efect direct și imediat asupra stimei de sine , înțelegem presiunea pe care o simt ei când întampină dificultăți la școală, la lucrările de control, la teze, când sunt scoși să rezolve exerciții la tablă, sau când își fac sau prezintă temele. Astfel, este necesar lucrul continuu asupra stimei de sine a copiilor.

Lăsând la o parte: necesitatea de a înțelege matematica, utilitatea ei în viață, precum și condiționarea reușitei la liceul dorit, într-o mare pondere, de către media generală, am întâlnit încă un aspect ce are ca rezultat presiunea resimțită de către copii, anume pretențiile exagerate ale părinților, mai mult sau mai puțin conștientizate. Este de dorit ca acestea, deși sunt expresii ale celor mai bune intenții ale părinților, să fie adaptate capacităților copiilor, atât de dragul unei relații minunate cu proprii copii, cât, mai ales, pentru o stare emoțională echilibrată a copiilor.  La urma urmei, fiecare copil este dotat cu anumite abilități, iar dacă printre acestea nu se numără cele matematice, nu este o problemă, pentru că acel copil poate urma unul dintre multe alte domenii care nu se bazează pe studiul aprofundat al matematicii, precum: medicină, drept, lingvistic, jurnalism, marketing, vânzări, geografie, biologie, istorie, chimie, zootehnie, artistic, sportiv etc. Îmi amintesc de câteva persoane cu rezultate excelente în domeniile lor de activitate, care mi-au dezvăluit, la un moment dat, că au avut dificultăți la matematică, în timpul școlii primare și la liceu și că matematica nu a fost obiectul lor de studiu preferat, ci dimpotrivă.

Iată câteva sugestii pentru părinții care observă că proprii copii au dificultăți repetate la matematică: să nu dea curs gândirii negative, să fie alături de copiii lor, să îi încurajeze continuu (demitizând stereotipurile), să încerce să-i ajute (fără a se transforma în așa numiții profesori de serviciu), să găsească metode alternative de ajutor pentru teme sau pentru a recupera părțile din materia neînțeleasă (precum înscrierea în grupuri de studiu sau cursuri specifice) și să identifice, cu ajutorul profesorilor și al specialiștilor (psihologi), abilitățile copiilor lor, pentru a-i direcționa, ulterior, spre liceele ale căror programe de studii pun accent pe studiul aprofundat al acelor materii pentru care copiii lor au abilitățile dezvoltate.

Sursă imagine: pixabay.com

Cristina Mandreș

Psiholog

Comentariile dumneavoastră sunt importante, așa că, dacă doriți să le faceți, vă rog să le formulaţi într-o manieră politicoasă şi decentă, evitându-le pe cele în afara subiectului.