Ce înseamnă „normal?”

05/07/2018AutocunoaștereDezvoltare PersonalăInteligență EmoționalăRelaționare6

Auzim, foarte des, expresia: „voi face, așa cum este normal”. Și ajungem să ne întrebăm, retoric, “ce este, de fapt, normal și cine sau ce autoritate stabilește ce este normal și ce nu”?

Normalitatea este o stare a unei persoane, grup sau societăți, ce este dată de raportarea la anumite norme sau etaloane binecunoscute, răspândite și acceptate, din punct de vedere social și reprezintă un reper pentru atitudinile și comportamentele oamenilor. Pe bună dreptate, normalitatea presupune: să respectăm legile țării, pe cele ale comunității din care facem parte, să îi respectăm pe ceilalți și pe noi înșine, să ne exercităm drepturile de cetățeni, în egală măsură cu asumarea de responsabilități și toate aspectele ce presupun conviețuirea civilizată în societate, fără a viola drepturile celorlalți. Voi denumi această normalitate ca fiind normalitatea legiferată, evident, de respectat, de către noi toți. Excluzând din discuția de față normalitatea legiferată, patologia sub toate formele sale de manifestare și codul bunelor maniere (actualizat), mă voi referi, în continuare, la acea normalitate nelegiferată, informală, nescrisă și adoptată de către oameni, în societate, transmisă din generație în generație.

Ce anume dă normalitatea unui aspect dintr-un anumit domeniu, a unei atitudini sau comportament?  Ei bine, media statistică, respectiv gradul sau procentul acceptării și adoptării acestora, de către majoritatea oamenilor. Cu alte cuvinte, ceea ce este majoritar este normal. Ceea ce este minoritar, este, cumva, excepția ce confirmă regula normalității. Normele nescrise, adoptate de majoritatea grupului sau a societății respective, confirmate statistic și promovate informal, de-a lungul anilor, alcătuiesc baza normalității într-o societate.

Normalitatea este condiționată, în mod esențial, de cultura din care facem parte, de prezent, de vârstă, sex, nivel de educație, de nevoia umană de predictibilitate etc. Ceea ce este normal într-un stat, sau comunitate poate fi complet anormal într-altul. Mă duc cu gândul la căsătoriile aranjate (încă) de către părinți de la vârstele adolescenței copiilor lor, la anumite reguli clare și inflexibile de conduită în cuplu și în societate, în anumite culturi etc.

În ceea ce privește predictibilitatea, oamenii acceptă, mai ușor, ceea ce le este familiar, binecunoscut, evitând potențiale riscuri aduse de situații noi, necunoscute și posibil generatoare de rezultate controlabile, mai greu, sau incontrolabile. Așa că, de cele mai multe ori, preferăm să alegem să avem atitudini și comportamente normale, deși nu ne simțim, neapărat, reprezentați de conformarea la normele sociale existente în acele situații. Am in minte exemplele unor evenimente sociale, la care unele persoane nu se comportă așa cum ar dori, ci „așa cum este normal”. Persoanele conservatoare tind să aleagă normalitatea, spre deosebire de cele care sunt mai deschise către experiențe noi, spontaneitate și necunoscut.

În unele situații, preferăm, de departe, vechea normalitate și ne bucurăm dacă aceasta se petrece. Evocăm, cu nostalgie, vremuri trecute, când normalitatea era marcată de: bun simț; punctualitate; respectarea cuvântului dat (în orice fel de condiții); deschiderea autentică a oamenilor, unii față de alții; familiaritatea relațiilor umane etc. Spre exemplu, o cunoștință mi-a relatat cât de plăcut impresionată a fost, în urma unei conversații telefonice cu un specialist dintr-un domeniu tehnic. Acesta a fost foarte politicos și răbdător cu ea, dându-i o serie de informații tehnice și explicându-i-le amănunțit, precizând, încă de la începutul discuției, că deși el nu are timp să se implice în proiectul cunoștinței mele, este dornic să ajute persoana cu informații care speră să îi fie de folos. Cunoștința mea mi-a relatat, cu bucurie: “am ajuns să mă bucur, atât de mult, de normalitate, căci a devenit atât de rară, în ultima vreme”. În cazul acesta, persoana i-a conferit normalității, valori cu care era obișnuită, în trecut, precum: acordarea dezinteresată de ajutor, politețe, răbdare și profesionalism.

În alte situații, dimpotrivă, argumentul normalității vremurilor trecute are un efect, cumva, constrângător, în ce privește comportamentele sau stilul personal de relaționare al oamenilor. Spre exemplu, expresia „este normal să anunți, dinainte, un prieten, când vrei să-l vizitezi, acasă” poate fi interpretată, atât ca o regulă de bună cuviință și deci de normalitate, cât și ca o limitare a spontaneității ce poate exista în cadrul unei relații strânse de prietenie. În acest ultim caz, a te comporta normal, mai mereu, poate pune  granițe spontaneității și surprizelor ce se pot manifesta într-o relație apropiată dintre cei doi prieteni. Am auzit, de nenumărate ori, expresii precum: „este normal să nu-i deranjezi pe ceilalți cu întrebări de clarificare”, sau: „e normal să ai o atitudine prudentă cu persoane pe care le-ai cunoscut de puțină vreme”, sau „ este normal să nu vorbești neîntrebat” etc. Desigur, subiectivitatea se aplică și în aceste cazuri, căci, ceea ce pentru o persoană pare un lucru normal, deci de aplicat, pentru o alta pare a fi, ușor, anormal. Totuși, în numele unei normalități trecute, nescrise, de altfel, putem greși, impunându-i, altcuiva, opiniile noastre.

Normalitatea existentă poate fi, uneori, o barieră și în calea manifestării diversității, a originalității, a inovației și evoluției societății, în ansamblu. Am în minte exemplele unor norme sociale trecute care, în numele pudorii și politeții desăvârșite, impuneau restricții indirecte cunoașterii și interrelaționării personale autentice, cu rezultate nefavorabile în planul calității vieții oamenilor. De asemenea, ar mai fi exemplele unor persoane marcante, cercetători și inventatori din diverse domenii, care, în ciuda etichetării lor inițiale, de către ceilalți, ca fiind „cam ciudați” și având opinii și păreri anormale au spart tiparele normalității vremurilor lor și au inovat în domeniile lor, îmbogățind omenirea cu descoperirile lor în: medicină, fizică, chimie, construcții, arte, inginerie, literatură etc. În cazul lor, așa zisa lor abatere de la normalitatate a contribuit la progres și la îmbogățirea noțiunii de normalitate, în timp.

Consider că normalitatea vremurilor trecute a fost și poate fi, în continuare, o bună referință în nenumărate aspecte, foarte utilă în menținerea calității contextelor sociale și a relațiilor umane. Însă, schimbările tehnologice ce au marcat ultimii ani au adus schimbări și în relaționarea umană, apărând o normalitate prezentă, ușor diferită de cea trecută, în aspecte ce țin de priorități, timp liber, rapiditate etc. Astfel, în unele aspecte, normalitatea prezentă a înlocuit normalitatea vremurilor trecute, făcând-o să apară desuetă. Ar fi de dorit să acceptăm faptul că normalitatea vremurilor trecute nu își va pierde rolul său de referință, la fel de funcțional, ci că se poate îmbogăți cu diverse caracteristici pozitive ale vremurilor prezente, fiind o bază solidă, care să ne inspire și pe care să putem construi, continuu. Cu alte cuvinte, cred că normalitatea trecută a fost la fel de valoroasă pentru oameni, cum este și cea prezentă. Comparațiile pe care le facem, uneori, între cele două, pentru a fi 100% corecte, ar fi de dorit să țină cont de influențele specifice ale vremurilor și de faptul că totul este într-o continuă schimbare și transformare.

O concluzie care ne poate inspira, când suntem implicați în anumite dezbateri de idei, proiecte sau fapte, ar putea fi aceea că argumentul ce se referă la normalitate poate fi corect și aplicabil, dacă ne dorim o conformare la tiparele existente și poate fi incorect și inaplicabil, dacă ne dorim să spargem un tipar existent, prin creativitate și/sau originalitate, având curajul de a putea tolera și accepta o etichetare de genul “ceea ce susții e complet anormal”…

Sursă imagine: pixabay.com

Cristina Mandreș

Psiholog

Comentariile dumneavoastră sunt importante, așa că, dacă doriți să le faceți, vă rog să le formulaţi într-o manieră politicoasă şi decentă, evitându-le pe cele în afara subiectului.