Nu, furia nu justifică jignirile!
Am auzit, de multe ori, expresia: “la nervi, persoana spune adevărul”, dar, în egală măsură și pe cea care susține contrariul: “ nu trebuie să luăm în seamă ce spune persoana, la nervi și supărare, căci ea nu spune adevărul”. Care expresie reflectă, mai degrabă, realitatea? Într-adevăr, datorită furiei resimțite, persoana furioasă manifestă, deseori, fără să vrea, tendința de a spune “adevărul gol-goluț”, așa cum îl percepe aceasta, necenzurat de politețea specifică situației, de interesele sau de sentimentele sale față de cealaltă persoană, ignorându-le. Mai mult decât atât, deseori, persoana furioasă amplifică și/sau generalizează, fără a-și propune asta, unele aspecte negative apărute în acea situație și etichetează, negativ, cealaltă persoană, sau chiar, o jignește. După ce situația tensionată a trecut, apar regretele, de cele mai multe ori, urmate, sau nu, de scuzele de rigoare. Dar, din păcate, răul a fost făcut, persoana jignită, având nevoie de un timp pentru a depăși starea resimțită ca urmare a acuzelor și/sau a jignirilor primite.
Furia este o reacție emoțională ce apare în cazul în care persoana percepe că este nedreptățită, sau ca urmare a unei pierderi de orice fel, frustrări și/sau dureri. Debutează cu un gând negativ ce se referă la un prejudiciu perceput (de orice fel) și se manifestă printr-o reacție fiziologică (căldură într-o anumită zonă a corpului, tensiune si ritm cardiac ridicat etc.) și o reacție în planul comportamentului, precum: autocontrolul ridicat al sentimentelor si al propriului comportament, sau autocontrolul redus sau inexistent, caz în care poate lansa un atac verbal sau fizic asupra persoanei ce a avut un amestec direct sau indirect, în apariția situației în care persoana a simțit furie. De asemenea, din diverse motive, există și cazul în care furia este proiectată asupra unei alte persoane decât cea răspunzătoare de evenimentul ce a dus la apariția stării de furie. Spre exemplu, un partener de cuplu care a resimțit furie la serviciu, își inhibă manifestarea acesteia la serviciu, asupra șefului sau colegului “vinovat” de situația generatoare de furie, dar ajunge acasă și și-o descarcă asupra partenerei lui de cuplu sau copiilor lor.
Dincolo de rolul profund dezadaptativ al manifestării furiei, în planul menținerii calității relațiilor noastre cu ceilalți, diverse cercetări evidențiază că: furia se asociaza cu un risc de producere a afecțiunilor cardiovasculare, precum: hipertensiune arterială, reactivitate cardiovasculară, ateroscleroză, schimbări în buna funcționare a sistemului imunitar și schimbări în stilul de viață (Fernandez și alții, 2015).
Desigur, toți trecem prin situații în care ne simțim furioși. Unele persoane își descară furia asupra celorlalte persoane și se liniștesc, astfel, rapid, dar este oare, corect, să îi încarce pe ceilalți cu negativitatea provenită din descărcarea furiei lor? Consider că diminurea nivelului furiei resimțite prin agresarea celorlalți, din punct de vedere verbal, emoțional sau fizic nu este justificată în niciun context. Manifestarea violenței fizice iese din orice fel de discuție, iar agresarea emoțională prin amenințări sau orice alte acțiuni și agresarea prin adresarea de jigniri celorlalte persoane nu sunt mai puțin incorecte sau grave, efectele acestora fiind insidioase, indirecte, apărând în timp.
Apariția stresului, a temerilor și a unor tulburări de anxietate (printre care fobiile specifice etc.) cu toată pleiada de efecte negative; pierderea încrederii în sine; dezechilibrul asupra imaginii de sine și scăderea nivelului stimei de sine ale persoanei agresate sunt rezultate ale jignirilor primite, împotriva cărora persoana nu se poate apăra, dintr-un motiv sau altul. Cu atât mai mult, cu cât aceste jigniri apar destul de des, sunt adresate persoanelor vulnerabile, mai ales copiilor și adolescenților, de către persoane semnificative pentru ei, precum: părinți, bunici, frați/surori mai mari, învățători, profesori. Am întâlnit adolescenți care nu aveau încredere să inițieze sau să mențină o relație de prietenie, sau de colegialitate; să fie îndrăzneți sau proactivi; să participe la vreun concurs școlar sau extrașcolar, deși și-ar fi dorit asta; să-i întrebe ceva neclar pe profesorii lor, sau să-și exprime părerile despre diverse teme de discuție, de teama posibilelor represalii primite sub formă de jigniri. De asemenea, am întâlnit tineri care prezentau o serie de simptome specifice anxietății și/sau unor fobii, care ezitau să se prezinte la interviuri pentru slujbe, care nu aveau curajul de a demisiona dintr-o companie în cadrul căreia nu simțeau că le este locul, sau cărora le lipsea încrederea de a iniția relații cu persoane de sex opus (deși își doreau asta) și care aduceau, des, în discuție, așa zisele lor defecte, de care aflaseră din jignirile primite de ei, de-a lungul copilăriei, adolescenței și anilor tinereții.
Să nu uităm de efectele menționate mai sus ale jignirilor și in plus și de posibilitatea apariției de răni sufletești profunde ale persoanelor jignite, ceea ce ar solicita mult timp și terapie specifică, pentru ca aceste răni să fie destructurate și persoana să se reechilibreze, să redevină ea însăși, să se implice, cu încredere, în urmărirea țelurilor sale, atingându-și potențialul.
Mă duc cu gândul la o metaforă care compară găurile făcute de cuiele bătute într-o ușă de lemn, rămase după scoaterea cuielor din ușă, cu efectele vorbelor jignitoare primite de cineva, chiar dacă persoana care a adresat jignirile își cere, ulterior, scuze pentru asta.
Cunoscând efectele negative ale jignirilor, să ne ferim să-i jignim pe ceilalți, oricât de furioși am fi! Căci, pentru descărcarea furiei resimțite, putem încerca să identificăm metode eficiente care să ni se potrivească…
Referințe:
Fernandez, E., & Smith, T. W. (2015). Anger, hostility, and cardiovascular disease in the context of interpersonal relationships. Handbook of psychocardiology, 1-19.
Sursă imagine: pixabay.com
Cristina Mandreș
Psiholog
Comentariile dumneavoastră sunt importante, așa că, dacă doriți să le faceți, vă rog să le formulaţi într-o manieră politicoasă şi decentă, evitându-le pe cele în afara subiectului.