Perfecționismul. Până unde? 

15/07/2019AutocunoaștereDezvoltare Personală2

“Perfecționismul este inamicul creației” (John Updike)

Perfecționismul este un tipar restrictiv de gândire, atitudine și comportament ale unei persoane, prin care aproape tot ceea ce analizează, exprimă sau face aceasta este supus unui filtru intern și rigid de evaluare care lasă să treacă doar ceea este perceput a fi perfect, incontestabil, valoros. Însă, percepția este atât de subiectivă… Doar lucrul perfect făcut  îi aduce persoanei perfecționiste acea mulțumire deplină, împlinire și satisfacție, însă, nu pentru mult timp, pentru că, în curând, va apărea o nouă ocazie sau activitate provocatoare de făcut, în a cărei evaluare se aplică același filtru inflexibil.

Originea perfecționismului o putem identifica în anii copilăriei mici, în special, în anii de școală primară, când, în cadrul examinărilor periodice (lucrări de control, teze) și a concursurilor școlare și extrașcolare, nota maximă devine o aspirație comună a elevilor. Cu atât mai mult cu cât excelența este premiată/recompensată, iar elevul ce nu obține nota maximă este comparat direct sau indirect, mai mereu nefavorabil, cu cei care au obținut-o. Ulterior, concursurile de admitere la liceu, facultate, slujbe etc. întăresc perfecționismul format. În afară de aceasta, întreg sistemul social promovează și susțin competiția și valorizează, în special, pe primul/primii clasați. Și astfel perfecționismul  este întărit și devine, în timp, fără să ne dorim și să simțim, chiar o a doua noastră natură.

Însă, există o graniță fină, uneori, greu de perceput, între intenția lăudabilă de a face lucrurile bine și corect și perfecționism. Chiar dacă, inițial, perfecționismul se manifestă într-un singur domeniu (școlar, profesional), în timp, acesta se poate extinde la multe altele. Iar atunci când perfecționismul se manifestă în aproape tot ceea ce facem, paradoxal, poate deveni un obstacol chiar în calea finalizării acțiunilor respective dar și o piedică în calea creativității, din moment ce toată atenția și concentrarea sunt îndreptate către îndeplinirea criteriilor de performanță. Mai mult decât atât și așteptările noastre în domenii variate se amprentează cu perfecționism și pot afecta alegerile pe care le facem, calitatea relațiilor noastre cu ceilalți și cu noi înșine și starea noastră de bine.

Iată câteva gânduri perfecționiste:

• „Da, lucrul acesta este bun, dar nu suficient de bun”;
• „Puteam să fiu mai inspirat în ceea ce am făcut”;
• „Sunt mulțumită de relația aceasta, dar, totuși, ar fi trebuit să……………”;

Iată doar câteva exemple de comportamente perfecționiste:

• În loc să înceapă să lucreze la ceva anume, un proiect (de orice fel), cu termen limită clar, perfecționistul amână să se apuce de lucru, în speranța că va avea toate datele problemei, intuiția și starea necesară abordării acestuia, în așa fel încât rezultatul să fie excepțional. În așteptarea ca toate acestea să se materializeze, tinde să se apuce de lucru târziu, nu este pe deplin mulțumit de ceea ce face, modifică și verifică, des, ceea ce a lucrat, se supraaglomerează, obosește și riscă să nu încheie la timp. În plus, dat fiind faptul că nicio soluție la ceea ce îl preocupă sau lucrează nu pare a fi 100% mulțumitoare, sau nu oferă certitudinea unui rezultat desăvârșit, perfecționistul oscilează între a avansa cu lucrul și a continua să caute noi informații/amănunte/soluții în speranța că nu va scăpa vreun element care să afecteze obținerea unui rezultat Astfel, poate să nu încheie la timp, sau se grăbește să încheie, trecând cu vederea anumite aspecte, din lipsă de timp;
• Rezultatele excelente obținute în urma eforturilor sale în ceva anume îl mulțumesc, pe moment, dar nu într-atât încât să se bucure sau să se relaxeze prea mult, pentru că, în curând, se va ivi o nouă sarcină (casnică, profesională, tehnică etc.) care să fie tratată cu aceeași implicare în scopul obținerii unui rezultat perfect;
• În relațiile de prietenie, perfecționistul poate avea așteptări ridicate care să ducă, în timp, la nemulțumiri, neînțelegeri ce pot afecta relațiile, odată ce prietenii perfecționiștilor nu se ridică la nivelul acestor așteptări. Lucru valabil și în relațiile de colegialitate și mai ales în relația de cuplu a perfecționistului;
• În relația părinte-copil, așteptările înalte ale părintelui perfecționist pot afecta calitatea relației cu copilul său și pot contribui la apariția sentimentului de neajutorare, inadevcare sau a încrederii reduse în sine și a stimei scăzute de sine a copilului care nu se poate ridica la nivelul așteptărilor părintelui. Notele obținute la școală care se abat de la regula scrisă sau nescrisă a notei zece și comparația copilului cu cei de nota zece devin sursele apariției perfecționismului și la copil;
• În alegerea partenerului de cuplu cu care să aibă o potrivire perfectă, selectivitatea excesivă a perfecționistului, ca urmare a standardelor sale ridicate, poate duce la singurătate sau la alegeri neinspirate, când, în cele din urmă, așa cum spune o vorbă, ”alegi până culegi”;
• Unele acțiuni simple, care în mod normal ar dura puțin timp, persoana perfecționistă le face în foarte mult timp. Curățenia și unele treburi administrative ale casei, alegerea ținutei vestimentare, machiajul, alegerea unui film sau a unei emisiuni de vizionat, alegerea unui program sau a unei locații de petrecere a vacanței sau a timpului liber, organizarea unui eveniment etc. sunt doar câteva exemple consumatoare de mult timp și energie;
• Eforturile persoanei perfecționiste pentru a obține o imagine perfectă specifică idealului de frumusețe sau eleganță la care dorește să fie aliniată se traduc în costuri (timp și bani) semnificative;
• Atenția excesivă a perfecționistului către detalii/amănunte poate duce la pierderea din vedere a întregii viziuni de ansamblu a situației.

Existența gândirii în extreme și neatingerea standardelor ridicate ale persoanei perfecționiste în tot ceea ce aceasta sau alții fac sunt surse ale diminuării încrederii în sine și ale apariției emoțiilor negative, precum: frustrare, furie, anxietate, depresie. Ori, aceste emoții se mențin și se perpetuează, odată ce sursele lor rămân active…

O gândire adecvată a persoanei perfecționiste ar putea include afirmații de genul:

• „Dacă nu obțin rezultatul perfect în situația asta, nu înseamnă că aș fi mai puțin competentă sau inteligentă, sau că oportunitățile mele în viață ar fi afectate”;
• „Dacă rezultatul acțiunii mele nu va fi perfect, asta înseamnă că nu sunt perfectă, așa cum nimeni nu este”;
• „Chiar dacă nu am obținut primul loc/punctaj, este evident că în viață nu poți câștiga în absolut toate situațiile, lucru care se întamplă tuturor oamenilor”;
• „Rezultatele bune îmi pot aduce tot atât de multă bucurie și satisfacție, ca și cele perfecte, pentru care investesc mult prea mult timp și energie”;
• „Chiar dacă oamenii nu se comportă conform așteptărilor mele, asta nu înseamnă că relațiile mele cu ei sunt mai puțin frumoase sau valoroase”;
• „O imagine perfectă (vestimentație, coafură, limbaj etc.) nu-mi va aduce fericirea”.

Standardele mai realiste le pot înlocui, progresiv, pe cele extrem de ridicate, odată ce gândurile capătă flexibilitate și realism.

Din punct de vedere al comportamentului perfecționist, câteva idei ar putea fi utile:

• întarziați, în mod voit, cincisprezece minute la o întalnire cu prietenii;
• trimiteți un mesaj/email unui prieten, în care să faceți intenționat câteva greșeli de scriere/ortografie;
• invitați un prieten la un film sau eveniment despre care știți sau intuiți că nu este chiar grozav/apreciat de ceilalți;
• cand povestiți sau explicați ceva unui prieten sau membru al familiei Dvs., greșiți ceva anume.

Perfecționismul este un deziderat care ne mobilizează și ne implică foarte mult în ceea ce facem. Însă, consider că ar fi util să recunoaștem că nu se poate generaliza și nici menține, mereu, în tot ceea ce facem. Deși întreține eforturile de a obține rezultate excelente, perfecționismul îi aduce, totuși și o serie de deservicii persoanei perfecționiste. Există un prag peste care perfecționismului nu merită să i se dea curs. Însă, acest prag este foarte subiectiv și necesită o oarecare analiză pentru a-l putea recunoaște la timp. Iar analiza este de dorit, pentru că perfecționismul nu trece de la sine și poate afecta: bunul mers al relațiilor cu ceilalți, timpul personal, starea emoțională și calitatea vieții individului…

Cristina Mandreș

Psiholog

Sursă imagine: www.pixabay.com