Și totuși prietenia…
”Ce-ţi poţi dori mai mult, decât să ai pe cineva cu care să poţi vorbi ca şi cu tine însuţi?”(Cicero)
Încă, aud, destul de des, întrebarea retorică: “Cum a putut să-mi facă asta, doar îl cunosc, suntem prieteni de atât de mult timp?”… Deși relația de prietenie ne pare previzibilă, ceea ce ne dă o stare de comfort emoțional, totuși, aceasta poate deveni, uneori, imprevizibilă. Ceea ce nu ne place, căci psihicul uman nu prea tolereză necunoscutul și ambiguitatea. Totuși, prietenia continuă să ne încânte cu principiile sale clasice, îmbogățite de accente moderne, specifice vremurilor prezente, care, îi dau, uneori, un câștig în profunzime, alteori, dimpotrivă.
Relațiile de prietenie sunt, alături de relațiile cu membrii familiei și cele de cuplu, relații esențiale, formatoare și transformatoare pentru personalitățile noastre. Suntem amprentați și influențați de oamenii semnificativi din viața noastră: părinți, bunici, învățători, profesori și prieteni, care ne sunt modele în creșterea și dezvoltarea noastră, ca viitori adulți. Ceea ce observăm la aceste persoane ne ajută să ne formăm opiniile, atitudinile, comportamentele și modul nostru de implicare în relațiile de prietenie.
Rezultatele multor cercetări efectuate în domeniul relațiilor umane au relevat că relațiile sociale profunde, de calitate, reprezintă unul dintre factorii principali ce determină gradul de fericire resimțit. Astfel, implicarea în aceste relații contribuie, în mare măsură, la tonusul general, la nivelul general al dispoziției, al optimismului, la creșterea stimei de sine și a nivelului încrederii în sine și în ceilalți, la diminuarea stresului și a stărilor de tristețe și chiar la menținerea unui nivel general bun de sănătate.
Unele persoane își exprimă convingerea că prietenii autentici ni-i facem, numai în copilărie, în adolescență și poate în prima parte a anilor tinereții, după care ar fi foarte greu (unii spun că aproape imposibil) să mai legăm relații profunde de prietenie. Personal, nu sunt de acord cu această concepție, din următoarele consierente:
- În copilărie și adolescență, personalitatea noastră este în proces de formare și dezvoltare, iar autocunoașterea se conturează, fără a fi, însă, completă. Așa că posibilitatea de a ne comporta cu prietenii noștri, în acele perioade, într-o manieră constant responsabilă, echilibrată, fără fluctuații care să deterioreze relațiile îmi pare a fi, oarecum, improbabilă. Lipsa de maturitate specifică vârstei este o normalitate și își spune cuvântul în dezvoltarea și menținerea prieteniilor;
- Alegerile prietenilor sunt, indirect, impuse de proximitatea zonei în care locuim și de cea a zonei școlilor și liceelor în care studiem. Persoanele care ne îngrijesc și se ocupă de educația noastră în copilărie (părinți, bunici etc.) aleg locațiile respective și contribuie, indirect, la selectarea contextului social, din rândul căruia ne alegem prietenii din copilărie;
- Maturizarea emoțională, care are o semnificație importantă în alegerile prietenilor potriviți fiecăruia, este în plin proces de formare, în copilărie și adolescență, finalizându-se mai tarziu;
- Mitul exclusivității celui mai bun prieten, ce presupune o selectivitate accentuată și aproape o excludere a posibilității existenței altui prieten foarte bun, se manifestă, pregnant, la vârsta copilăriei și a adolescenței;
- Așteptările legate de ceea ce ar trebui să fie și să facă prietenii sau cum să se comporte aceștia, în diverse situații, sunt mai puțin ancorate în realitate, imaturitatea vârstelor respective ducând la idealizarea prieteniilor, urmată, nu de puține ori, de dezamăgirile aferente.
Cu toate acestea, din fericire, o serie de relații de prietenie formate în copilărie și adolescență trec, cu bine, testul timpului, cu toate schimbările ce intervin și chiar cel al proximității („ochii care nu se văd se uită”), menținându-se și în perioada adultă.
Conform unei cercetări (Rath, 2008), în adolescență ne petrecem o treime din timp relaționând cu prietenii, în timp ce, în perioada maturității și la bătrânețe, un procent de mai puțin de 10% din timp. Este adevărat că timpul alocat derulării activității profesionale, familiei, ocupațiilor administrative și gospodărești, traficului aglomerat etc. ne limitează mult timpul liber, din care am putea aloca o bună parte întâlnirilor cu prietenii, timp pe care-l aveam la dispoziție în copilărie și adolescență. Astfel, auzim, des, expresia: “nu am timp să mă văd, mai des, cu prietenii”… Cu toate acestea, procentul de 10% îmi pare a fi scăzut și nu îl consider un aliat al întăririi sau dezvoltării relațiilor de prietenie. Căci, timpul petrecut împreună sudează relațiile de prietenie.
O convingere corectă legată de relația de prietenie se referă la raportul echilibrat între a da și a primi. Din păcate, unele persoane își exprimă regretul că “au dat prea mult în relația de prietenie”, sau că “nu a fost de ajuns ceea ce au dat, căci nu a fost apreciat de celălalt”. Consider că nu este 100% adevărat că prietenul nu ar fi apreciat ceea ce a primit de la celălalt, ci că tiparul de relație s-a creat astfel, de la început, fără să existe vreo intenție clară în direcția de a primi mai mult. Uneori, a da mai mult decât celălalt într-o relație și a primi mai puțin are la bază și diverse motivații psihologice, sau chiar interese. Mecanismul psihologic este următorul: o persoană care oferă mai mult se va simți bine, inițial, făcând asta, căci aceasta se percepe pe sine ca fiind: generoasă, sociabilă, având capacitatea de a da, ceea ce-i crește stima de sine și încrederea în sine. Însă, în timp, poate fi lezată, căci observă că celălalt nu îi oferă, în aceeași măsură și va resemnifica relația, ca fiind una bazată, poate, doar pe interese (materiale sau de orice altă natură). Persoana care primește mai mult de la celălalt se poate obișnui cu acest aspect și va avea tendința de a nu face eforturi similare să îi și ofere, la fel, celuilalt, obișnuința devenind, așa cum se spune, “o a doua natură”. De aceea, consider că o implicare egală a celor doi prieteni, încă de la începutul relației, generează bucurii, satisfacții și împliniri reciproce.
Ce anume ne conduce să ne alegem prietenii? O serie de factori, precum: simpatia pe care-o simțim față de anumite persoane; similaritatea cu noi înșine; complementaritatea noastră cu celălalt; admirația față de aceste persoane și/sau față de realizările lor; anumite calități pe care le apreciem și observăm la aceste persoane etc.
Greșeala pe care mulți dintre noi o facem, uneori, când vine vorba de prieteniile autentice este aceea că ne așteptăm (în mod nerealist) ca prietenii respectivi să ne satisfacă toate nevoile și dorințele, să fie alături de noi, mereu, fără nicio excepție… Îi investim cu încrederea că ei ar putea să ne ajute în aproape toate situațiile, iar când aceștia nu o fac, nu pentru că nu ar dori, ci pentru că nu ar putea, neavând competențele sau resursele necesare situației respective, ne simțim descurajați sau dezamăgiți și poate chiar începem să ne îndoim de calitatea prieteniei respective. O soluție ar fi să nu ne gândim la ceea ce un prieten drag nu poate face pentru noi, ci la ceea ce el a făcut sau face, deja. O altă soluție ar putea fi să ne amintim că “nimeni nu este bun la toate”, cum spune o vorbă din popor, deci, nici noi și nici prietenul nostru…
Bazându-se pe zeci de studii și cercetări despre prietenie, scriitoarea Jan Yager, în cartea sa „Când prietenii te rănesc”, a reunit 21 de tipuri de prietenii care nu numai că nu sunt constructive, ci dimpotrivă, afectează negativ starea de spirit, nivelul de empatie, încrederea, confidențialitatea, onestitatea, acceptarea și fixarea de limite în cadrul relațiilor de prietenie respective. Aceste tipuri de prietenii sunt cele în care, în relația cu celălalt, prietenul:
- își încalcă promisiunile făcute;
- împrumută lucruri și nu le mai înapoiază;
- dovedește că este preocupat numai de sine însuși;
- nu respectă confidențialitatea celor aflate;
- își asumă riscuri și îl expune pe celălalt la situații periculoase;
- își înșală prietenul, îl minte;
- are atitudini și comportamente competitive față de celălalt;
- este, des, critic sau trist, pesimist și aduce o atmosferă negativă în relație;
- este abuziv verbal, fizic, sau sexual;
- este respingător față de prietenul său;
- manifestă rivalitate;
- este în dezacord continuu cu prietenul său;
- își trădează prietenul;
- dorește, mereu, să-și întreacă prietenul;
- se izolează de prietenul său;
- este dependent de prietenul său;
- își imită prietenul;
- îi dă în permanență sfaturi prietenului său;
- este dominator, exercitându-și dorința de control;
- se implică, prea mult, în viața prietenului său, încălcând granițele;
- este excesiv de grijuliu cu prietenul său.
Cunoscând toate aceste tipuri de comportamente și faptul că o relație de prietenie presupune, cum afirmam mai sus, un raport echilibrat între a da și a primi, poate fi util să facem o scurtă analiză a unor relații de prietenie existente, prin prisma celor de mai sus. Să fixăm și unele limite care să dea un suflu nou și autentic relațiilor și să apreciem, mai mult, relațiile prezente în care nu apar astfel de comportamente. De asemenea, poate fi utilă și o analiză a relațiilor de prietenie încheiate, pentru a conștientiza ce anume a fost greșit în cadrul acesteia, pentru a învăța din experiențele respective și a putea aplica, în viitor, cele învățate. Și poate chiar a relua unele relații de prietenie trecute, valoroase pentru noi și pentru prietenii noștri, dar care s-au sfârșit din motive mai puțin importante, odată ce putem analiza relațiile prin cele 21 de filtre negative ale comportamentelor unei relații de prietenie prezentate mai sus…La urma urmei, niciodată nu e prea târziu să încercăm să reînnodăm o relație de prietenie, care a fost, cândva, specială pentru noi…
O întrebare ce poate fi revelatoare pentru calitatea unei relații de prietenie poate fi următoarea: “Dacă prietenul/prietena noastră ar înceta să mai facă parte din viața mea, ar scădea sau nu satisfacția pe care aș avea-o în viață?” În funcție de răspunsul sincer pe care ni-l dăm nouă înșine, ne putem mobiliza, sau nu, să facem eforturi, în sensul menținerii, dezvoltării și îmbogățirii relației de prietenie respective…
Bibliografie:
Yager J., 2009, Când prietenii te rănesc, București, Editura Trei
Rath T., 2008, Prieteni esențiali. Cei fără de care nu te poți descurca, București, Editura Alfa
Sursă imagine: pixabay.com
Cristina Mandreș
Psiholog
Comentariile dumneavoastră sunt importante, așa că, dacă doriți să le faceți, vă rog să le formulaţi într-o manieră politicoasă şi decentă, evitându-le pe cele în afara subiectului.