Puterea exemplului sau cum să răspândim bunătatea

”Oriunde se găsește o ființă umană, se găsește și prilej de a face un bine (Seneca)”

25/08/2017Leadership2

De multă vreme, mă tot întreb, retoric, de cât de mulți oameni ar fi nevoie să se comporte într-o manieră: generoasă, suportivă, responsabilă, umanistă pentru ca aceste moduri de comportament să fie observate de către cei din jur și adoptate? Ca, în timp, să se producă o schimbare, în bine, a unor obiceiuri, mentalități sau comportamente mai puțin umaniste?  La urma urmei, suntem ființe sociale… Consider că dacă fiecare dintre noi, la nivelul nostru de interacțiune cu ceilalți, am proceda cu grijă, atenție, respect și considerație față de ceilalți, lucrurile s-ar schimba în bine, în toate domeniile societății… Din păcate și reversul acestor comportamente produce efecte nedorite, de multe ori, imediate… Raportul cauză-efect funcționează, totuși, în ambele sensuri: bun și rău…

Puterea exemplului, bun sau rău, are la bază teoria învățării sociale (Albert Bandura), teorie care își dovedește, zilnic, aplicabilitatea. Conform acestei teorii, oamenii învață, de mici copii, atitudini și comportamente, prin observarea și imitarea celor din jur. Contează, mult, atât ceea ce observă la părinți, bunici și alte persoane semnificative pentru ei cât și frecvența celor petrecute  și observate. Mai mult decât atât, este un fapt dovedit că acele comportamente care au consecințe favorabile, satisfăcătoare pentru persoana care le face, vor fi repetate, iar cele care au efecte nefavorabile sau neplacute vor scădea în frecvență, sau nu vor mai apărea (legea efectului, Thorndike).

Însă, învățarea se poate realiza și prin absența acestor factori de întărire pozitivă și negativă a comportamentelor, prin imitarea persoanelor care sunt apreciate, valorizate social, cu prestigiu ridicat, care devin modele demne de urmat. De unde rezultă  responsabilitatea pe care o au aceste persoane, prin atitudinile și comportamentele lor. Mă duc cu gândul la mulți artiști celebri, oameni de știință, persoane de succes, în domeniile în care activează, persoane intens mediatizate, care se implică, activ, în proiecte caritabile, ce vizează protejarea mediului înconjurător și/sau ajutorul dat unor comunități. Dar și la multe alte persoane, necunoscute publicului, care se implică, activ, în proiecte asemănătoare sau de mai mică anvergură. Nu cred că implicarea multora dintre aceștia are ca scop (doar) obținerea unui plus de popularitate, ci, mai degrabă, dorința de a-și aduce aportul personal la efortul uman general în direcția construirii unei lumi mai bune. O serie de persoane, acționând ca voluntari, inclusiv adolescenți, își aduc aportul, implicându-se în proiecte de ajutorare a celor în nevoi, în propriile localități sau în zone defavorizate din lume, pentru a ajuta oamenii, animalele și/sau natura, pe cheltuiala lor. Donațiile în bani și diverse produse pentru oameni aflați în situații mai puțin favorabile fac parte din același registru social, de manifestare a  sentimentului de umanitate. Alte persoane salvează animalele fără adăpost, pe cele rănite și abandonate, le tratează pe cheltuiala lor, încearcă să le dea spre adopție sau le adoptă chiar ele. Astfel, stă în puterea noastră să derulăm și să promovăm, prin puterea exemplelor personale, astfel de comportamente, sperând ca exemplul nostru să fie urmat și de alte persoane.

Psihologul Alfred Adler era de părere că „Nu putem aprecia un om, decât raportând ideea de sentiment  de comuniune socială la atitudinea sa de ansamblu, la gândurile şi actele sale… Ne este imposibil să negăm dependenţa noastră spirituală de acest sentiment. Nici un om nu ar fi capabil să conteste, în mod serios, aderenţa sa la sentimentul de comuniune socială. Nu există nici o cale de a ne degaja de îndatoririle noastre faţă de semeni”.  Cu alte cuvinte, atitudinile și comportamentele unei persoane pot fi apreciate complet, dacă acestea poartă amprenta interesului, a atenției, a respectului față de ceilalți și a acțiunilor responsabile, orientate în sens benefic către aceștia, nefiind orientate numai în direcția realizării personale. Este vorba, cumva și de o responsabilitate care definește ființa umană, socială, în ansamblul ei. Fiecare urmărește, desigur, realizarea intereselor proprii, dar, ar fi de dorit ca acțiunile, în sensul dorit, să nu fie incompatibile cu respectarea celorlalți și a drepturilor lor, ba chiar să țină cont și de binele celorlalți.

Cât despre puterea exemplului, iată un exemplu: Odată, am fost martora unui gest simplu, drăguț, care exemplifică manifestarea sentimentului social. Așteptam ridicarea unui colet, într-o zi friguroasă de iarnă, în fața oficiului unei firme de curierat. Erau 15 persoane așezate la acea coadă, înaintea mea și ulterior s-au mai așezat multe persoane. Oficiul era foarte mic și nu încăpeau decât trei persoane înăuntru, așa că toți așteptam afară, până să ne vină rândul să intrăm în oficiu. După ce am depășit ușoara stare de iritare, datorată faptului că, fiind prima dată cand optasem să-mi ridic personal coletul de la acea firmă, nu am știut că asta presupunea mult timp de așteptare, stând în picioare (estimasem o oră și jumătate și nu m-am înșelat), am decis să am răbdare să îmi ridic coletul. Când am intrat în oficiu, am observat că persoana care lucra la biroul care preda coletele era foarte răcită și răgușită. M-am gândit, atunci, că persoana respectivă nu avea, niciun minut la dispoziție să își facă sau cumpere un ceai cald, pentru că servea clienții, fără nicio pauză, între aceștia. După ce au fost gata formalitățile de ridicare a coletului meu, adică în aproximativ cinci-șase minute, domnișoara care își ridicase coletul înaintea mea și plecase, a intrat, din nou, în oficiu, având un pahar mare din carton, plin cu ceai fierbinte, cumpărat de la un magazin din apropiere și pe care i l-a oferit persoanei care lucra la acel birou. Mi-a plăcut, mult, gestul acelei tinere, am felicitat-o și m-am gândit, a nu știu câta oară, că prin puterea exemplului nostru, îi putem influența pe ceilalți. Pentru ca ei, ulterior, să aleagă să deruleze un comportament similar și la rândul lor să dea un exemplu bun altora etc. Și astfel să contribuim la răspândirea comportamentelor pro sociale, umaniste.

Să alegem să fim înțelegători, generoși, cooperanți, toleranți și buni cu ceilalți presupune, uneori efort, implicare și consum de timp și de resurse; alteori, nu ne costă mare lucru. Cert este că satisfacția pe care o simțim, în urma derulării acestor comportamente prosociale, ne crește stima de sine, ne aduce împlinire și sentimentul contribuției noastre mici, dar deloc neglijabile, la idealul măreț de a face ca lumea noastră să funcționeze mai bine, să fie mai bună, pentru ceilalți și deopotrivă pentru noi. Așa cum era de părere și Platon: „Căutând binele altora, îl găsim pe al nostru.”…

Bibliografie:

Adler, A. (1996), Cunoașterea omului, București, Editura Iri

Sursă imagine: pixabay.com

Cristina Mandreș

Psiholog

Comentariile dumneavoastră sunt importante, așa că, dacă doriți să le faceți, vă rog să le formulaţi într-o manieră politicoasă şi decentă, evitându-le pe cele în afara subiectului.