Relația de cuplu și provocările sale externe

”Învinuirile sau loviturile nu ofensează în sine, ci părerea ta despre ele resimte ofensa (Epictet)”

18/01/2018Cuplu4

 Timpul de calitate petrecut împreună, de către cei doi parteneri ai relației de cuplu, nu exclude manifestarea unor provocări ce vin din afara microuniversului relațional al cuplului, pe care le-aș numi externe relației de cuplu. Aceste provocări exerne pot întări sau, dimpotrivă, afecta relația, dacă li se dă curs efectelor manifestării lor, în termeni de emoții negative pe care le pot resimți cei doi. Din gândurile pe care le avem, izvorăsc intențiile, atitudinile, comportamentele noastre și emoțiile negative, unele dintre aceste gânduri, fiind declanșate și potențate chiar de provocările respective… Cunoscându-le, putem evita apariția unor situații neplăcute care să ducă la înrăutățirea relației de cuplu.

Printre aceste provocări externe, se numără: diverse schimbări ale contextului social; stresul (profesional sau de orice altă natură) resimțit de parteneri; influențele din partea membrilor familiei, a prietenilor și colegilor celor doi parteneri de cuplu; influența mass-mediei la care se expun cei doi (prin intermediul filmelor, emisiunilor difuzate și a modelelor de relații promovate în materialele difuzate) dar și miturile și stereotipurile culturale specifice relației de cuplu.

Schimbările contextului social, dacă sunt nefavorabile universului relațional al cuplului, prin efectele acestora, se pot constitui în provocări la adresa relației de cuplu. De exemplu, pierderea serviciului unuia dintre cei doi, ca urmare a închiderii companiei unde lucra, însoțită de o perioadă de șomaj mai lungă, poate declanșa la celălalt partener, gânduri negative, neîncredere în celălalt și/sau în viitor și acuze izvorâte din starea de spirit negativă a celuilalt. Se pot naște conflicte și astfel provocarea reprezentată de închiderea firmei să aibă efecte negative asupra relației de cuplu. O abordare care să se bazeze pe acceptarea dificultăților apărute, ca făcând parte din parcursul realist al vieții și mobilizarea celor doi pentru a le depăși poate dezamorsa potențialele disensiuni și afectarea relației.

Cât despre stresul pe care-l resimțim, uneori, orice factor extern ar putea fi un factor declanșator al stresului unuia dintre cei doi parteneri sau al amândurora. De orice natură ar fi acesta (psihic, profesional, de subsolicitare sau suprasolicitare, situațional, de pensionare etc.) există o serie de modalități eficiente de gestionare a lui, fără să apară complicații ulterioare.

Influențele din partea părinților, fraților, surorilor, a prietenilor și colegilor partenerilor de cuplu pot deveni provocări serioase. Însă, pot fi depășite, dacă acestea sunt discutate și analizate cu răbdare, într-o manieră constructivă, ținându-se cont de diferențele între generații și de diversitatea percepțiilor, opiniilor și convingerilor oamenilor.

Consider că influența mass-mediei este deosebit de semnificativă. Depinde, doar de noi, cât de mult ne lăsăm influențați de diverse modele și trenduri la care suntem expuși… La urma urmei, filmele, emisiunile, videoclipurile etc. prezintă (unele cu un succes uimitor) o serie de idei frumoase, inedite, originale, mai mult sau mai puțin funcționale, chiar în toate situațiile, în orice societate… Ma gândesc la specificul național al fiecărei societăți.

Iată câteva mituri ce au ca sursă cultura noastră dar și cele străine, mituri care influențează, atât alegerea partenerului de cuplu cât și menținerea unei relații de cuplu și/sau a unei căsnicii:

Mitul iubirii veșnice presupune că felul romantic în care se iubesc partenerii, la începutul relației, va fi constant toată viața lor. Numai că totul este supus schimbării și transformării, inclusiv manifestarea emoțiilor și comportamentelor specifice iubirii. Aceasta se transformă, se maturizează, în timp. Un eveniment major în universul relației de cuplu este apariția copiilor în familie, care modifică rutinele zilnice și prioritățile partenerilor, îmbogățește emoțiile și trăirile și maturizează relația de cuplu, cu prețul unor situații critice, uneori. De exemplu, unii părinți au devenit contrariați, după nașterea copilului lor, în legătură cu faptul că au primit mai puțină atenție și afecțiune din partea partenerilor lor de cuplu. Pentru că atenția și afecțiunea acestora din urmă s-au îndreptat, în mai mare parte, asupra copilului, s-au simțit, cumva, neiubiți.

“Iubirea este de ajuns, ea învinge totul”. Ar fi frumos să fie așa… Dar, fără comunicare, respect, atenție, acordarea de timp și suport celuilalt, sentimentele de iubire reciprocă, existente la început, pot fi afectate… Dar, sunt o serie de situații, când eforturile consistente și implicarea inițială în relație a unui partener sunt luate ca ceva dat, cuvenit celuilalt și nu sunt reciproce, în aceeași măsură. În timp, pot să apară nemulțumiri ce se pot metamorfoza în atitudini și comportamente nefavorabile relației de cuplu.

Mitul schimbării celuilalt după căsătorie. Mai precis, soția ar dori să îl „educe” sau să-l „schimbe” pe soț, sau soțul, pe soție, așa cum i-ar plăcea să devină acesta/aceasta. Acțiunile orientate în sensul schimbării partenerului se desfășoară, fiind însoțite de tensiuni, dificultăți sau nemulțumiri, care pot afecta iubirea dintre cei doi și implicit relația. Presupunând că reușește schimbarea partenerului, în anumite privințe, persoana poate constata că partenerul „nu mai este același pe care l-a cunoscut” și de care s-a îndrăgostit odată, că îi displace, în anumite privințe. Schimbarea nu este un proces facil și se produce, cu adevărat, numai dacă persoana dorește, cu adevărat, să se schimbe, dacă își asumă tot ce presupune procesul respectiv și depune eforturi în acest sens. Altfel, schimbarea este de suprafață și poate fi imprevizibilă. În plus, odată produsă o schimbare a partenerului într-un domeniu, aceasta poate atrage o schimbare a sa și într-un alt domeniu pe care, poate, celălalt nu ar agrea-o.

„Noi nu ne vom certa”. Partenerii își imaginează că nu vor apărea conflicte, între ei, doar pentru simplul fapt că se iubesc. Sau, dacă totuși, vor apărea, acestea vor fi doar cazuri izolate ce nu se vor mai repeta. Ei bine, nu există relație de cuplu lipsită de disensiuni… Acestea, dacă sunt abordate calm, cu deschidere și asertivitate, într-o manieră constructivă, pot avea un rol important în procesul de autocunoaștere și de dezvoltare al celor doi parteneri și al relației lor de cuplu. Negarea existenței dificultățior sau a conflictelor nu rezolvă sursele apariției acestora și rezultatele acestora, existând marea probabilitate ca acestea să mai apară în situații similare, dacă nu au fost abordate și rezolvate.

„Relația sexuală rezolvă totul, până la urmă”. O relație sexuală satisfăcătoare pentru partenerii cuplului reprezintă unul dintre aspectele esențiale ale relației, dar, nicidecum, singurul. Nevoile emoționale se cer satisfăcute, în egală măsură. De exemplu, satisfacerea nevoilor sexuale și nesatisfacerea nevoilor de comunicare profundă sau suport poate genera nemulțumiri ce pot, pe termen lung, să afecteze relația de cuplu.

În aceeași măsură ca și miturile, stereotipurile specifice culturii naționale, sunt provocări externe universului relației de cuplu, la fel de prezente în mintea noastră, influențându-ne atitudinile și comportamentele.  Iată câteva stereotipuri culturale legate de relațiile de cuplu și de familie:

Expresia: „Cum îl/o crești așa îl/o ai” presupune că, încă de la începutul relației, persoana care crede în acest stereotip să urmărească modelarea unor atitudini și comportamente ale partenerului/partenerei de cuplu, așa cum i-ar plăcea acesteia. Ca și în cazul stereotipului schimbării celuilalt, expus mai sus, în cazul reușitei, rezultatul ar fi ca modelarea respectivă să afecteze și alte atitudini și comportamente ale celuilalt, diferite de variantele lor inițiale, care au generat atracție și îndrăgostire și care au condus la decizia de a rămâne împreună cu acea persoană. Și cu prețul unor neînțelegeri ce ar putea avea efecte nedorite.

Expresia: „Zi ca el/ea și fă ca tine” presupune existența unei atitudini duplicitare la persoana care procedează astfel, ducând, în timp, la pierderea încrederii partenerului de relație în acea persoană. Ori, încrederea, factor esențial într-o relație, se dobândește și redobândește cu greu, în timp…

“Femeia ține casa”. Într-o bună măsură, așa este, dar și contribuția bărbatului la relația de cuplu și/sau familie este la fel de importantă ca cea a femeii. Relația este ceea ce se petrece între două persoane, iar o implicare egală a celor doi ar fi de dorit unei implicări unilaterale sau dezechilibrate ce generează, în timp, o serie de stări negative, precum: stres, tensiune, frustrări și nemulțumirea femeii care își „sacrifică” timpul pesonal și se neglijează pe ea însăși. Premisă a unei relații cu potențiale neînțelegeri…

„Dragostea trece prin stomac”. De multe ori, partenera de cuplu consideră că, dacă este o gospodină desăvârșită, căci gătește minunat, face curățenie impecabil, are grijă de casă, copii etc. este suficient ca „să-și țină bărbatul acasă”. Căci, dacă așa a observat la mama și/sau la bunica sa, a preluat respectivul comportament, ca fiind un model funcțional în familie… Din păcate, toate aceste activități (de altfel, necesare) sunt foarte consumatoare de timp și efort, dar nu sunt suficiente pentru menținerea dragostei. Femeia devine obosită, în special dacă ea are și o slujbă, căci, nu mai are timp și energie să se mai ocupe și de ea însăși și să mai aloce timp și altor activități de petrecere a timpului liber cu partenerul său. Și nici nu mai are o prea bună dispoziție, dat fiind gradul de oboseală. În timp, dragostea, nefiind întreținută, poate suferi…

Aceste mituri și stereotipuri sunt, în bună parte, înrădăcinate în mintea partenerilor de cuplu și le auzim, deseori, la multe persoane din jurul nostru. Fiind, în bună parte, transmise de părinți, bunici, străbunici, poate și într-o manieră amuzantă, nu am avea cum să le uităm…Unele dintre acestea au funcționat, într-o oarecare măsură, în contextul vremurilor trecute…Ține de dorința noastră să le acceptăm sau nu, ca elemente ce au făcut parte, mai mult sau mai puțin, din educația noastră, chiar dacă nu (mai) sunt compatibile cu realitatea vremurilor actuale. La urma urmei, multe dintre acestea pot fi privite ca făcând parte din tradițiile și obiceiurile noastre, amintindu-ne că înțelepciunea populară, de multe ori, amuzantă, este și atât de actuală, în multe alte privințe…

Toate provocările externe prezentate nu ar avea puterea să genereze disensiuni sau conflicte în relațiile de cuplu, dacă ar fi privite ca agenți de schimbare necesari menținerii unei dinamici necesare relației, care s-o împrospăteze, periodic, dându-i un suflu nou. Uneori, schimbările și noutatea resetează anumite obiceiuri, tabieturi relaționale și comportamente care, menținute neschimbate, ar duce la o oarecare stagnare și pasivitate a relației…

Sursă imagine: pixabay.com

Cristina Mandreș

Psiholog

Comentariile dumneavoastră sunt importante, așa că, dacă doriți să le faceți, vă rog să le formulaţi într-o manieră politicoasă şi decentă, evitându-le pe cele în afara subiectului.