“Să ne (mai) identificăm”?
Este firesc să admirăm anumite persoane, pentru unele aspecte care ne atrag la ele. Cu atât mai mult, cu cât aceste persoane reprezintă sau lucrează în domeniile care ne atrag. Însă, nu de puține ori, observăm persoane care se afișează alături de anumite persoane foarte cunoscute și apreciate, din punct de vedere social, apoi menționează faptul că au petrecut un timp alături de persoanele respective. Dacă nu obțin apreciere imediată, unele continuă cu relatările mai amănunțit, până consideră că au transmis mesajul dorit. Un mesaj care să transmită, indirect, ideea propriei valori, ca de exemplu: “Iată ce persoană valoroasă/ apreciată/inteligentă/talentată/creativă/etc. sunt, din moment ce am fost în compania persoanei X (cea intens valorizată)”.
Excluzând existența unor posibile tendințe patologice, motivațiile comportamentului de mai sus pot fi următoarele: dorința persoanei de a face o bună impresie, existența anumitor interese (profesionale, materiale, sau de altă natură), nevoia ei de a fi apreciată (nevoie insuficient sau chiar, deloc, împlinită) și creșterea stimei de sine mai reduse, în acele momente. Acest tip de comportament poate să apară și ca rezultat al unui mecanism parțial conștient sau inconștient, prin care psihicul nostru se protejează împotriva unor afecte neplăcute resimțite, precum: furia, ostilitatea, anxietatea, nemulțumirea și/sau frustrarea. Mecanismul respectiv se numește identificarea cu un obiect idealizat (obiectul este, chiar, persoana idealizată) sau cu o imagine și este folosit de sistemul psihic uman pentru a gestiona și controla una sau toate componentele afectivității negative resimțite, respectiv: gândul, senzația sau chiar ambele.
Iată câteva alte comportamente specifice mecanismului identificării:
- Imitarea unor persoane admirate și/sau idealizate (actori, fotomodele, muzicieni, scriitori, sportivi, profesori etc.), pentru una sau mai multe calități și/sau merite pentru care sunt binecunoscute și apreciate. Astfel, persoana își modelează: ținuta, vocabularul, atitudinile și unele comportamente pentru a fi cât mai asemănătoate cu cele ale persoanei admirate sau idealizate. Spre exemplu, o persoană își însușește atitudinea excesiv de încrezătoare, cu iz de naivitate, a unei celebre actrițe. Astfel, postura, mimica, gestica, tonul, ritmul vocii sale și conținuturile relatărilor sale sunt grăitoare în acest sens;
- Asocierea cu persoanele admirate. De exemplu, o persoană face tot posibilul să colaboreze, să facă parte dintr-un grup din care face parte persoana valorizată, să se asocieze cu aceasta într-un proiect sau acțiune (chiar dacă nu agrează tema proiectului sau acțiunii), să aibă discuții cu aceasta, sau să obțină (măcar) un autograf de la aceasta, de care să menționeze, ulterior;
- Purtarea unor ținute și/sau accesorii asemănătoate cu cele purtate de persoana admirată/idealizată;
- Participarea la diverse evenimente ce au ca teme cele ale evenimentelor la care participă persoana admirată, chiar dacă persoana participantă nu manifestă vreun interes sau entuziasm față de temele respective.
De fapt, problema cu identificarea nu constă, nicidecum, în aceea că respectivele comportamente ar dăuna celorlalți, câtuși de puțin. În schimb, pe termen lung, ar dăuna, în mod paradoxal, chiar persoanei însăși. Ea dorește o creștere a nivelului aprecierii din partea celorlalți, dar, își poate pierde, treptat, autenticitatea și credibilitatea în fața lor, deci, poate obține, de fapt, o subapreciere. În plan afectiv, persoana se folosește de asocierea cu imaginea altcuiva, pentru a-și îmbunătăți starea emoțională, lucru ce o poate ajuta, însă, doar pe moment și nu în mod sustenabil, pentru că presupune ca persoana să apeleze la ajutor extern, sub forma unei cârje emoționale. Ar fi de dorit ca îmbunătățirea stării emoționale să se producă ca rezultat al manifestării: voinței, puterii interioare și acțiunilor proprii, aspecte care ar avea ca efect imediat și creșterea nivelului stimei de sine.
Persoana poate exersa, în schimb, diverse modalități eficiente de stăpânire a emoțiilor negative resimțite. Primul pas ar fi conștientizarea derulării acestui comportament (un câștig în planul autocunoașterii), urmat, apoi, de prezentarea, cu curaj, a opiniilor, atitudinilor și meritelor proprii, chiar dacă acestea nu sunt atât de „răsunătoare” în urechile celorlalți. Sunt, în schimb, autentice și oferă o creștere mult mai sustenabilă a nivelului stimei de sine și o evoluție în plan personal. În plus, acționează și ca un filtru prin care persoanele care o apreciază, cu adevărat, pentru ceea ce este ea însăși și nu pentru ceea ce ar putea deveni (în anumite condiții) îi rămân alături.
Sursă imagine: pixabay.com
Cristina Mandreș
Psiholog
Comentariile dumneavoastră sunt importante, așa că, dacă doriți să le faceți, vă rog să le formulaţi într-o manieră politicoasă şi decentă, evitându-le pe cele în afara subiectului.