Cum obținem starea de bine?
”Dă șansa fiecărei zile să fie cea mai frumoasă din viața ta.” (Mark Twain)
În ultima vreme, starea de bine a devenit o expresie la modă. Dar, ce înseamnă să simțim o stare de bine? Cât durează? În ce context o simțim? Este, oare, același lucru cu starea de fericire? Tot căutând raspunsuri cât mai pertinente la aceste întrebări, pot afirma că starea de bine este acea stare subiectivă ce cuprinde o pleiadă de emoții pozitive resimțite atunci când se petrec anumite lucruri, situații, întâmplări plăcute, când derulăm activități în domenii care ne atrag, când ni se face o surpriză plăcută, când dăm curs pasiunilor noastre etc. De pildă, o putem simți în următoarele situații: când călătorim în locuri în care ne doream să ajungem, când mâncăm ceva ce ne place în mod deosebit, când râdem din tot sufletul, când ascultăm muzica ce ne place, când vizionăm un concert al unuia dintre artiștii preferați sau un film bun, când dansăm, când vorbim cu persoane dragi etc… Fiecare persoană este unică, are pasiuni și interese diferite, cărora le poate da curs, într-o anumită măsură, așa că, a simți starea de bine depinde de noi înșine. Această stare durează atât timp cât putem să apreciem trăirea pe care o avem în acele clipe și să o menținem la cotele inițiale de intensitate… Starea de bine este o parte a mult doritei stări de fericire la care aspirăm cu toții.
O amplă cercetare (Gallup și Healthways, 2010) având ca scop definirea stării de bine, cercetare derulată în peste 150 de țări, din majoritatea regiunilor globului, a restrâns o serie de elemente ce pot contribui la obținerea stării de bine a oamenilor, indiferent de cultura din care fac parte, de rasă, de gen, de naționalitate etc. Iată cele cinci mari domenii din care fac parte aceste elemente:
- Domeniul profesional
- Domeniul relațiilor sociale
- Domeniul financiar
- Domeniul fizic
- Domeniul comunitar
În cadrul vastei cercetări, în timp ce 66% dintre persoanele intervievate au afirmat că au simțit o stare de bine, când a fost vorba de unul sau mai multe dintre domeniile menționate, numai 7% dintre acestea au menționat o stare de bine resimțită, simultan, în toate cele cinci domenii (Rath și Harter, 2010).
Iată câteva aspecte esențiale legate de fiecare dintre aceste cinci domenii și de interacțiunea care există între elementele specifice domeniilor respective:
Domeniul profesional. De vreme ce timpul pe care-l alocăm activităților profesionale reprezintă cam o treime din timpul unei zile (uneori, mai mult), rezultă importanța implicării noastre în activități profesionale care ne plac, în contexte și medii profesionale care ne motivează, prin simplul fapt că ne plac. O persoană care așteaptă, zi de zi, sfârșitul programului de lucru, pentru că nu-i place ceea ce face, va obține mai greu satisfacții profesionale, pentru că nu se va implica cu pasiune în activitatea sa; va putea promova (dacă dorește și muncește foarte mult) cu dificultate și se va adapta, mai mult sau puțin eficient, contextului de lucru existent în compania unde lucrează. Dar, șansele ca persoana respectivă să fie, mai degrabă, stresată și nemulțumită sunt de luat în calcul. Aud, foarte des, expresia: „ am scăpat de la serviciu”… Mai mult decât atât, unele studii relevă o corelație puternică între un nivel redus de implicare profesională și apariția stresului, a anxietății (în diverse forme) și/sau a depresiei. Astfel, pentru obținerea unei stări de bine, ca efect al practicării profesiei, recomandarea ar fi să facem ceea ce ne place, să alegem un subdomeniu sau echipe de lucru cu persoane care ne plac, pe care le simpatizăm, dacă este posibilă o alegere, să avem relații bune cu colegii. O stare de bine profesională ne-ar face să ne simțim utili, încrezători și apreciați, lucru care s-ar reflecta și în calitatea relațiilor noastre sociale, dată find interdependența dintre domeniul profesional și cel al relațiilor sociale.
Domeniul relațiilor sociale este esențial pentru starea de bine a oamenilor. Tot ce apare în viața noastră, în termeni de: experiențe de viață, momente plăcute, sau, dimpotrivă, neplăcute, are legătură, de cele mai multe ori, cu o altă persoană prezentă în viața noastră. Pentru că omul este o ființă socială. Calitatea relațiilor sociale, profunzimea acestora, timpul petrecut cu ceilalți ne îmbunătățesc starea de spirit, aducându-ne încredere în noi înșine sau/și în viitor, ne înfrumusețează momentele trăite alături de ei, ne eliberează de stresul resimțit și ne îmbunătățesc dispoziția. Aceeași cercetare a relevat că persoanele care au măcar un prieten la locul de muncă sunt mai eficiente profesional, în termeni de: relaționare cu clienții, implicare în muncă, calitate a muncii efectutate și că ele menționează o stare de bine, superioară celei resimțite de persoanele care nu au un prieten la locul de muncă. Totodată, cercetarea a mai indicat și că persoanele care au, cel puțin, trei-patru relații de prietenie apropiate sunt mai sănătoase, mai implicate în procesul muncii și resimt o stare de bine mai semnificativă, decât a celor ce nu au astfel de relații, dar care suferă de plictiseală, singurătate și depresie. Iată, încă, o interdependență, de data asta, între domeniul relațiilor sociale și cel fizic, cu rezultate asupra stării de sănătate.
Domeniul financiar este controversat, în sensul că, multe persoane condiționează starea de bine de cantitatea banilor pe care-i au, altele se ghidează după maxima: „banii nu aduc fericirea, dar o întrețin”, iar altele nu pun preț prea mare pe bani. Starea de siguranță pe care o generează prezența unei anumite sume de bani (diferită pentru fiecare, în parte) este, desigur, o componentă importantă a stării de bine. Nevoia de siguranță (nevoie fundamentală a ființei umane), asigurată, în bună parte, prin mijloacele financiare, se cere satisfăcută, fără îndoială. Diverse studii au relevat că, dincolo de existența unei sume de bani necesară fiecăruia să își acopere nevoile de bază și a altor nevoi (diferite, pentru fiecare persoană în parte) dar și a unor dorințe (de a călători, de a avea o locuință mai confortabilă sau mai mare, o mașină etc.), banii nu mai contribuie semnificativ la creșterea sau menținerea stării de bine a oamenilor. Un alt aspect important este indicat de două tendințe puse în lumină de alte cercetări și anume: a cheltui o sumă de bani pentru persoane dragi aduce persoanei o stare de bine mai mare decât a cheltui aceeași sumă de bani pentru propriile nevoi sau dorințe și a cheltui pentru a trăi anumite experiențe (călătorii, vacanțe, spectacole, filme etc.) aduce o stare de bine mai mare decât aceea de a cheltui pentru diverse lucruri materiale. Mă gândesc la creșterea domeniului turismului în ultimii ani, ca fiind una din dovezile ce confirmă această concluzie.
Domeniul fizic reprezentat de o alimentație corectă, sănătoasă; de un program de somn regulat care să cuprindă, în medie, 7-8 ore/noapte și de o activitate fizică zilnică de minim jumătate de oră poate menține o stare de bine zilnică. Un mecanism psihologic legat de amânarea stării de plăcere imediată în favoarea obținerii unei stări de plăcere viitoare este bine să fie cunoscut și aplicat și în acest sens. De exemplu, amânarea plăcerii prezente pe care ar aduce-o consumul (în exces) al unei substanțe mai puțin sănătoase, în favoarea stării de sănătate sau a stării de bine și de plăcere viitoare resimțită este indicată în cazul unor dependențe, precum: fumatul, consumul de alcool, consumul unor alimente sau adoptarea unor diete. Uneori, luăm starea de sănătate prezentă ca ceva dat, normal, care ni se cuvine și nu prea mai facem eforturi să o menținem astfel. Cu alte cuvinte, este necesar să ne alimentăm corect, să dormim suficient și să facem mișcare zilnic, contribuind, în mod activ, la starea noastră de bine prin menținerea sănătății, necesară implicării noastre în domeniile: profesional, al relațiilor sociale și comunitar. Iată încă o interdependență între aceste domenii.
Domeniul comunitar. O implicare în viața socială a comunității din care facem parte ne poate da un sens al contribuției proprii la binele acesteia. Participarea la evenimente sociale, de protejare a mediului, implicarea în proiecte caritabile, în voluntariate și în proiecte de ajutorare a celor în nevoi (inclusiv a animalelor) ne pot aduce o satisfacere a nevoilor umane de: respect, apreciere, admirație din partea membrilor comunității dar și a nevoilor specific umane de: autostimă, autoapreciere, autovalorizare. Astfel, prin acțiunile noastre, ne creștem și/sau menținem o stimă înaltă de sine, ceea ce se reflectă în calitatea relațiilor noastre sociale. Iată încă o interdependență: între domeniul relațiilor sociale și cel comunitar.
Acțiunile noastre în toate cele cinci domenii menționate contribuie la obținerea și menținerea unei stări generale de bine, premisă a fericirii pe care ne-o dorim cu toții. Însă, acestea presupun eforturi constante, care depind, doar de noi, dacă avem disponibilitatea să le facem. Dar, știm că lucrurile valoroase, în viață, se obțin cu eforturi… În fond, ne putem mobiliza să facem aceste eforturi, cu atât mai mult cu cât le facem pentru starea noastră de bine. Iar satisfacțiile ulterioare resimțite recompensează aceste eforturi…
Bibliografie:
Rath, T. și Harter, J. (2010). Well Being The five essential elements, Canada
Sursă imagine: pixabay.com
Cristina Mandreș
Psiholog
Comentariile dumneavoastră sunt importante, așa că, dacă doriți să le faceți, vă rog să le formulaţi într-o manieră politicoasă şi decentă, evitându-le pe cele în afara subiectului.